Gigantul taiwanez Acer organizează în fiecare an Conferința Next@Acer în cadrul căreia prezintă toate noutățile pe care le are pregătite pentru următoarea perioadă. După ediția de anul acesta, v-am adus informații despre gama ecologică Vero, despre laptopul Swift 3 OLED și despre noile produse compatibile SpatialLabs, tehnologia 3D stereoscopică fără ochelari. Sigur că au fost mult mai multe anunțuri făcute de Acer cu ocazia acestui eveniment, însă nu le putem acoperi pe toate.
În ceea ce privește interviul pentru care probabil ați accesat acest articol, vă pot spune că Jerry Kao este unul dintre cei mai importanți oameni din conducerea Acer. Activează în cadrul companiei din 1995, iar astăzi ocupă atât poziția de President of IT Products Business, cât și rolul de Co-Chief Operating Officer.
Interviul acordat nouă de Jerry, în exclusivitate în România, a fost mai degrabă o discuție relaxată, în care eu am pus câteva întrebări la care el a încercat (și a reușit aproape de fiecare dată) să ne dea răspunsuri cât mai concrete. Așa cum mă așteptam, au fost și detalii pe care nu le-a putut dezvălui, dar eu consider că discuția a fost productivă.
Am vrut să știu inițial dacă Acer are în plan noi produse din sfera AR / VR, asta fiindcă în 2018 compania a lansat pe piață o cască Windows Mixed Reality extrem de interesantă. Răspunsul lui Jerry a fost că deocamdată acea cască este suficient de actuală, pe atât de puternică încât să nu necesite încă o nouă generație. Dacă piața se va dezvolta mai tare în această zonă, Jerry ne-a mărturisit că nu vede de ce Acer nu ar aduce noi produse care să țină pasul cu cererea din sfera AR / VR. Acum, accentul se pune pe dezvoltarea accelerată a tehnologiei SpatialLabs, care presupune tocmai renunțarea la căști sau ochelari pentru a experimenta conținutul în 3D.
În altă ordine de idei, am aflat că segmentul laptop al întregului business Acer aduce circa 65% din venituri. Așadar, aproape două treimi din cei aproximativ 11 miliarde dolari cifră de afaceri Acer provin din vânzarea de notebook-uri.
M-a interesat și care este cea mai de succes gamă de laptopuri Acer, în materie de venituri generate. Jerry ne-a spus că segmentul notebook este ”împărțit” în mod aproape egal, cu procente de circa 25%, între seriile consumer Aspire/Swift, Chromebook, gaming și cele de business. Așadar, încasările sunt distribuite cu câte un sfert pe fiecare dintre aceste 4 categorii de laptopuri.
Fiindcă am testat destul de multe produse din linia ConceptD, am vrut să știu cum este primită aceasta de clienți, având în vedere că se adresează unei anumite categorii de utilizatori, în special profesioniștilor din domeniul graficii, designului etc.
Jerry ne-a mărturisit că gama Predator ”fură” destul de mulți clienți care ar putea alege un produs ConceptD, fiindcă majoritatea dintre aceștia au nevoie în primul rând de multă putere de procesare. Ceva mai puțini caută și un display de top, care vine și cu un preț pe măsură, așa cum integrează majoritatea laptopurilor ConceptD.
O întrebare la care nu am primit un răspuns exact a fost cea legată de raportul procentual de PC-uri Acer ce se bazează pe platforme Intel versus cele ce folosesc soluții AMD. Tot ce ne-a putut spune Jerry a fost că Acer se încadrează în ”marja” industriei, în sensul că nu se face notă discordantă față de ceea ce propun competitorii din acest punct de vedere. Ce înseamnă asta, rămâne să aflăm din alte surse.
Am vrut să știu dacă Acer are în plan lansarea unor noi game de produse, iar Jerry ne-a spus că analizează constant oportunitatea de a veni către clienți cu noutăți, dar trebuie să aibă mereu în vedere dacă introducerea unor segmente noi are și potențial de susținere prin încasări. Mai pe scurt, dacă va exista cerere, Acer va furniza.
Printre ultimele întrebări la care Jerry a încercat să răspundă a fost cea legată de atingerea unei amprente de carbon zero sau, așa cum este ea mai bine cunsocută, ”carbon neutrality”. Întrebarea mea a fost dacă Acer și-a propus o dată de la care emisiile de carbon să fie neutre. Jerry a fost foarte cinstit aici și ne-a spus că a existat deja o discuție serioasă în cadrul Acer, doar că nu s-a putut ajunge la o estimare exactă. De fapt, ne-a mărturisit că i se pare surprinzător cum multe companii pot să facă estimări pe mulți ani de acum înainte despre carbon neutrality și să seteze obiective de genul 2040 – 2050… Jerry ne-a asigurat că Acer face tot ce poate și investește masiv în această direcție, dar nu ne poate garanta un time frame pentru emisii neutre de CO2. Au în vedere setarea unui an pentru a atinge acest obiectiv, dar încă nu se pot angaja la o dată stabilită. Am înțeles că sustenabilitatea face parte din politica prioritară Acer și că eforturile se concentrează din ce în ce mai tare pe soluții eco.
În ultimele minute ale interviului am discutat despre SpatialLabs, dar despre această tehnologie o să am detalii concrete și mă voi putea pronunța exact doar atunci când vor ajunge produse compatibile la mine, spre a le testa. Sincer, sunt chiar curios cum se prezintă afișajul 3D stereoscopic, însă mai trebuie să aștept până în a doua jumătate a anului ca să descopăr tot ce înseamnă Acer SpatialLabs.