Interviu Jerry Kao, Chief Operating Officer Acer – „Utilizatorii folosesc din ce în ce mai mult Inteligența Artificială din computerul lor!”

Gadget
/
/
18 sept. 25
/

Cu ocazia IFA Berlin 2025, am purtat o discuție de câteva minute cu Jerry Kao, COO Acer, cel de la care am mai aflat lucruri interesante și în trecut, în interviurile de aici și de aici. Acum, îl avem din nou alături de noi pe executivul Acer, iar informațiile pe care vi le putem pune la dispoziție sunt din nou extrem de interesante.

L-am întrebat pe Jerry, care are o experiență de peste 25 de ani în industria PC, care sunt transformările majore pe care le observă astăzi în comparație cu 10 ani în urmă. Jerry a răspuns: „În mod cert PC-ul a rămas același computer personal, așa cum îl știm dintotdeauna, dar acum acesta are o conexiune mult mai avansată cu întreaga lume. Acum, toți oamenii înțeleg perfect cât de capabil este un PC și, chiar dacă folosesc și smartphone-ul foarte mult, unele sarcini au rămas și vor rămâne a fi îndeplinite pe computer. Evident că integrarea Inteligenței Artificiale în tot mai multe aplicații a făcut ca aceasta să fie din ce în ce mai tare folosită, iar marele avantaj al unui PC în comparație cu un smartphone este că un computer poate executa sarcini alimentate de AI și fără conexiune la internet. Da, un PC are de acum AI integrat, deci poate îndeplini funcții AI și fără acces la internet, ceea ce contează enorm pe partea de intimitate.”

Prin a doua mea întrebare am încercat să aflu cum reușește Acer să rămână un producător competitiv pe mai multe segmente, având în vedere cât de diversificată este gama lor – PC-uri mainstream, de business, gaming sau pentru creatori și așa mai departe. Jerry ne-a transmis că „într-adevăr sunt cerințe și nevoi foarte diversificate în piață și atunci noi la Acer trebuie să aducem în primul rând valoare produselor noastre și abia apoi să ne gândim la ROI (Return Of Investment). Evident că facem estimări referitor la segmentele pe care să ne concentrăm și că încercăm să găsim oportunități, dar în final și cel mai important este să creăm și să aducem cât mai multă valoare produselor noastre, tuturor produselor noastre, indiferent de segmentul unde sunt acestea încadrate.”

Jerry Kao - Acer

L-am întrebat apoi pe Jerry care sunt soluțiile principale pe care Acer le implementează spre a reduce impactul asupra mediului și spre a se alinia obiectivelor de sustenabilitate. Jerry ne-a spus că la acest moment Acer este lider în ceea ce privește integrarea materialelor reciclate și reciclabile în produse, dar și că la nivel al eficienței din fabrici au fost făcuți și sunt în continuare făcuți pași importanți în față. Însă, la acest moment Jerry afirmă că esențial este „să facem angajații Acer să înțeleagă că și ei pot contribui la protecția mediului, prin acțiuni care pot părea insignifiante inițial, dar care se dovedesc esențiale în final. Practic, prin proiectul Acer Humanity, menit să transforme cultura organizațională și să încurajez practici bazate pe ESG, ne dorim ca angajații noștri să devină parte din ecosistemul de mediu și să inițieze anumite acțiuni, cum ar fi economisirea energiei, de exemplu, dar și prin găsirea unor furnizori de materiale sau a transportatorilor care să fie la fel de implicați în protecția mediului și care să adere către sustenabilitate așa cum face și Acer”.

Ultima întrebare a fost una în care am vrut să aflu cum își adaptează Acer gama, dar și strategia, pe fiecare piață, în funcție de nevoile și dorințele specifice ale consumatorilor. Jerry a declarat că „încercăm să ne adaptăm continuu, iar asta inclusiv prin localizarea producției în funcție de cerere. Este adevărat că luăm în calcul și diferitele ajutoare guvernamentale, dar cel mai tare contează să avem posibilități de asamblare localizată în funcție de nevoile fiecărei regiuni. Apoi, analizăm necesitățile și dorințele fiecărui tip de client. De exemplu, în Asia sunt preferate laptopurile cu ecrane mai mici, de maximum 16 inch, în timp ce în Europa există multă cerere și pentru laptopuri cu ecrane de 17 și chiar 18 inch. Asta fiindcă în Asia utilizatorii folosesc și un desktop PC, pe lângă laptop, care rămâne așadar PC-ul mobil, în timp ce în Europa laptopul este de multe ori și un înlocuitor de desktop PC. În mod clar cerințele sunt foarte diversificate, ar fi nevoie poate ca în unele segmente să oferim peste 100 de produse distincte, dar încercăm să aflăm care sunt cele mai importante 30 de produse din punct de vedere al satisfacerii nevoilor, de exemplu, și să le oferim clienților cele mai bune soluții, de fiecare dată!”

Categorii: Acer, Diverse
Cuvinte cheie: Acer, IFA, IFA 2025, interviu
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?

TOP 25: Oferte eMAG din 7.11.26 (Xiaomi 17 Ultra la cel mai bun preț de până acum, televizor TCL SQD-MiniLED cu diagonala de 139 cm și rată de refresh la 144Hz, mouse de gaming Logitech cu 44000 DPI etc)

Am făcut o listă cu 25 de produse ce consider că au un preț bun în acest moment. Veți descoperi de la o baterie externă Anker și până la un monitor de gaming cu rată de refresh la 300Hz.