Opinie

Programul Rabla pentru electrocasnice 2020 va începe oficial pe 15 decembrie şi pentru că am primit foarte multe întrebări din partea voastră, m-am gândit să fac un articol tip “Întrebări şi răspunsuri” prin intermediul căruia să clarificăm anumite aspecte care vă sunt neclare.

Articolul “Programul Rabla pentru electrocasnice 2020 începe pe 15 decembrie. Avem adăugate şi device-uri surpriză” s-a bucurat de un succes nesperat, semn că interesul pentru ediţia de anul acesta pentru acest program naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic este foarte mare.

Ghidul de finanţare îl puteţi găsi aici, iar informaţiile actualizate le puteţi găsi pe www.afm.ro/rabla_electrocasnice.php

Acest articol îl vom actualiza permanent în funcţie de ce întrebări vom primi în secţiunea de comentarii.

Iată ce avem până acum:

 

Preţurile comercianţilor vor creşte după 15 decembrie ?

Aici este greu de răspuns, mai ales că anul acesta valabilitatea voucherelor se suprapune cu perioada sărbătorilor de iarnă. Personal cred că veţi găsi şi oferte bune, preţuri sub media anuală.

 

Când putem aplica pentru un voucher şi când îl putem folosi ?

Pentru voucher veţi putea aplica pe site-ul www.afm.ro începând cu 15 decembrie (va exista o pagina dedicată). Voucherul se primeşte pe mail la 1-3 zile de la aplicare şi are o valabilitate de 15 zile.

 

Dacă am un aspirator mai vechi pe care primesc un voucher de 200 lei, pot cumpăra unul de 250 lei ?

Nu. Conform ghidului de finantare, articolul 5, alineat 3: Finanţarea nu poate depăşi 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program.

 

La categoria “laptop” pot da un desktop la schimb ?

Da. Conform ghidului de finanţare, articolul 15, alineat 3: În schimbul achiziţionării oricăruia dintre echipamentele menţionate la art. 5 alin. (1) lit. h) (laptop) şi i) (tabletă) se va preda un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală, monitor, tastatură şi mouse.

 

Echipamentul trebuie să fie funcţional 100% ?

Nu. Echipamentul nu trebuie să funcţioneze, trebuie doar să poată fi încadrat în categoria la care aţi aplicat pentru voucher (dacă vrei un televizor, trebuie să predai un alt televizor, indiferent de formă sau mărime).

 

Care este valoarea voucherelor în funcţie de echipament ?

Conform ghidului de finanţare avem:

Finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:

  1. 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  2. 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  3. 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
  4. 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  5. 400 lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;
  6. 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  7. 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  8. 500 lei pentru laptopuri;
  9. 300 lei pentru tablete.

 

Dacă am datorii bugetare sunt eligibil pentru program ?

Nu. Pentru a solicita un voucher trebuie să locuieşti în România, să ai 18 ani împliniţi, să nu ai restanţe la bugetul de stat sau local, să predai un echipament vechi la schimb şi să îţi dai acordul cu privire la prelucrarea datelor şi informaţiilor furnizate către AFM.

 

Aragazul în ce categorie intră ?

Momentan aragazul nu este prins în programul Rabla pentru electrocasnice.

 

Dacă am un voucher pentru aspirator, care ar fi preţul minim cu care aş putea cumpăra unul ?

Preţul minim ar fi de 400 lei.

 

Dacă am un netbook Acer Aspire One, la ce categorie se încadrează acesta ?

Teoretic ar trebui la categoria “laptopuri”.

 

Dacă predau o maşină de spălat rufe, pot cumpăra o maşină de spălat rufe cu uscător ?

Acest hibrid (maşină de spălat rufe cu uscător) nu este prins în program, deci fie luaţi o maşină de spălat rufe standard, fie un uscător.

 

Am un televizor foarte vechi cu tub. Îl pot da la schimb ?

Da. Nu conteaza cât de vechi este televizorul. Aceasta este şi ideea programului, să ne scape de electrocasnicele şi electronicele vechi.

 

În curs de actualizare.