Ironic sau nu, iPhone 7 se vinde mai bine decât iPhone 8

/
/
18 oct. 17
/

Apple pare să aibă una dintre cele mai grele toamne de la lansarea primului iPhone şi până astăzi. Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de la prezentarea noilor smartphone-uri iPhone 8 şi 8 Plus, vânzările acestora sunt foarte, foarte slabe, în timp ce mult aşteptatul iPhone X are probleme de fabricaţie şi îşi întârzie intrarea triumfală în piaţă.

Agenţia de presă Reuters a publicat o analiză de piaţă valabilă doar pentru Statele Unite ale Americii în care se spune că iPhone 7 şi 7 Plus se vând mult mai bine decât iPhone 8 şi 8 Plus. Motivele sunt multiple, însă cele mai importante sunt 4:

  • Diferenţă aproape insesizabilă de design între cele două generaţii;
  • Reduceri de preţ atractive pentru iPhone 7 şi 7 Plus;
  • Lipsa promovării agresive pentru iPhone 8 şi 8 Plus din partea retailerilor şi a operatorilor telecom;
  • Fanii încă aşteaptă prezenţa comercială a modelului iPhone X.

Nu ştiu dacă acest raport al forţelor se păstrează şi în Europa, însă dacă în ţara de origine Apple are asemenea probleme, în teorie în alte părţi situaţia ar trebui să fie cel puţin la fel de dramatică.

Uşor, uşor, începe să se formeze o concluzie neaşteptată: strategia aniversară Apple se transformă într-un mare eşec: prima dată pentru că iPhone 8 şi 8 Plus nu aduc shimbări majore raportate la generaţia anterioară şi a doua oară pentru că iPhone X se lasă prea mult aşteptat şi s-ar putea ca vânzările să nu mai fie atât de mari pe cât se aşteaptă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple pregăteşte o surpriză europenilor, astfel că începând cu seria iPhone 18, toate smartphone-urile vor veni eSIM only

Apple vrea să implementeze o nouă standardizare în industrie, astfel că în perioada următoare va încerca să devină primul producător de telefoane inteligente din lume doar cu modele eSIM.

Digi Mobil a readus iPhone 17 de 256 GB în stoc, dar acesta este foarte scump şi nici nu beneficiază de sistemul de rate (de parcă nu ar vrea să îl vândă)

Într-un articol anterior vă spuneam că Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa, deşi Apple este cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume (mărul muşcat a livrat în 2025 peste 250 de milioane de iPhone-uri la nivel global).

1 din 4 smartphone-uri active în toată lumea este un iPhone (doar Apple şi Samsung se pot lăuda cu peste 1 miliard de device-uri active)

Cei de la Counterpoint Research au publicat recent o statistică extrem de interesantă, una care se referă la numărul de smartphone-uri active la nivel global (adică acele device-uri care sunt şi folosite de către utilizatori).