iStyle deschide cel mai mare magazin Apple Premium Reseller din România localizat în Băneasa Shopping City [galerie foto]

/
/
28 mart. 12
/

Am participat la un eveniment de presă în cel mai nou magazin iStyle din România. Acesta se va deschide pe 30 martie 2012 în Băneasa Shopping City. Suprafața sa este de 260 metri pătrați și mai va fi cel mai mare magazin iStyle din țara noastră. iStyle este și singurul Apple Premium Reseller local. 

Investiția s-a ridicat la 250.000 de euro și respectă standardele Apple. Utilizatorul poate testa fiecare produs în parte, aceastea nu sunt aglomerate și ai spațiu suficient spre a-l studia într-un mod cât mai facil. Din magazinele iStyle vei putea cumpăra noul iPad, iPad 2, iPod, iPhone 4S și iPhone 4, linia de MacBook și iMac, peste 7.000 de accesorii dedicate pentru Apple. Am observat că sunt vândute și imprimante HP.

Ca o caracteristică aparte pentru magazinul iStyle din Băneasa Shopping City au menționat că s-a realizat o sală de training în care vei putea învățat mai multe despre produsul Apple din dotare de la editarea fotografiilor pe Mac, la aplicația Garage Band și modul în care se poate compune muzică pe ea sau cum funcționează Office pentru Mac.

În data de 30 martie 2012, în ziua în care magazinul se va deschide primiți 10% reducere pentru fiecare iMac, iPhone sau iPod cumpărat din magazin. Au și anunțat primele workshop-uri pentru 31 martie de la ora 17.00:

– Manipulare Audio/Video pe platforma Apple – Cristian Stanciu;

– Muzică și sunet on Apple Gadgets – Cristian Ștefănescu.

Magazinul este identic cu cel din AFI Palace Cotroceni ca și organizare sau materiale folosite, dar mai mare în dimensiune. Mi-a plăcut modul în care este conceput și știu că Steve Jobs era obsedat de modul și experiența pe care o oferă un magazin Apple. iStyle nu este un shop Apple, dar ca să primească statutul de Apple Premium Reseller trebuie să îndeplinească o serie de condiții destul de drastice.

Cel mai vândut portabil Apple este MacBook Air de 13.3 inch. Se vând în medie – 3 – 4 iPad pe zi.

Dora Popeneciu, Director General iStyle România: “iStyle România deschide cel mai mare magazin din întreaga zonă, cu un singur scop: acela de a facilita interacțiunea directă între consumator și produsele Apple, atât de necesară în procesul de achiziţie. Fie că e vorba de produse destinate activității cotidiene, petrecerii timpului liber sau de simple accesorii, echipa iStyle vă așteaptă acum și în noua locație cu o serie de servicii noi.“

Găsiți o galerie foto cuprinzătoare mai jos:

 

Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: apple-3, iStyle, magazine Apple, ro
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.