HP

În această dimineață s-a desfășurat și un eveniment în cuprinsul căruia HP a prezentat stațiile grafice din generația 2012. S-a mizat îndeosebi pe HP Z1 – prima stație grafică de tip all-in-one cu diagonala de 27 inch sau 68.6 cm. 

Nu o să insist pe comunicatul de presă pe care vi l-am atașat în articol și o să spun ce mi-a plăcut la HP Z1. Designul este plăcut, se dorește a urma o temă industrială. Sunt câteva puncte forte pe care le-am intuit:

ecranul de 27 inch cu tehnologie IPS;

posibilitatea de a alege ce dorești să pui pe HP Z1, să customizezi intensiv componentele în funcție de ceea ce ai nevoie;

se poate face upgrade chiar și după ce ai cumpărat all-in-one-ul. HP a realizat un mecanism ingenios prin care desfaci pe Z1, ridicând display-ul și ți se oferă acces la componentele ce sunt clar individualizate;

– scapi de unitatea centrală și ai mai mult spațiu pe birou, toate componentele sunt în spatele ecranului IPS de 27 inch;

putere de procesare sporită bazată pe cele mai noi procesoare Intel Xeon, placă video NVIDIA Quadro.

Alături de HP Z1 s-au oferit informații legate de stațiile grafice ce duc performanța în procesare la extrem, generația 2012.

1. HP Z820 – recomandat pentru cei care au nevoie de putere de procesare fără compromis. Este gândit pentru o serie de medii de activitate: industrie petrolieră, medicină, media, divertisment, design computerizat, inginerie. Poate acomoda 2 procesoare cu 16 nuclee pentru fiecare în parte, 512 GB memorie ECC, 14 TB spațiu de stocare, placă grafică duală NVIDIA Quadro 6000.

2. HP Z620 – este similară în specificațiile hardware cu HP Z820, dar este mai slim și cu mai puține elemente ce pot fi customizate. Ajunge până la un procesor cu 16 nuclee, 96 GB memorie ECC, 11 TB spațiu de stocare. Mediile cărora li se adresează: domeniul financiar, procesare video, animație, arhitecură și proiectare, mod silențios de funcționare, design compact.

3. HP Z420 – aduce Intel Xeon E5-1600, E5-2600, 64 GB memorie ECC, 11 TB spațiu de stocare, placă grafică NVIDIA Quadro 5000 sau dual NVIDIA Quadro 2000.

HP Z1 ar fi gadget-ul perfect pentru a lucra de acasă, dar ca blogger nu o să mi-l permită niciodată. Este targetat pentru alte grupuri țintă care sunt interesate în primul rând de performanță, iar partea financiară este în fundal.

Am înțeles că s-a ajuns ca în 2011 cea mai scumpă stație grafică vândută în România să fie de 20.000 de euro, iar persoana respectivă a achiziționat două unități. S-au vândut în jur de 2.000 de stații grafice pe anul trecut, HP are 65 % din piață și criza nu a existat în această nișă.


HP Statii Grafice Z

Categorii: hp

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.