La ce vârstă putem da copilului primul său smartphone ?

/
/
13 oct. 23
/

În seara aceasta am avut o discuţie cu băiatul meu de 7 ani care m-a pus puţin pe gânduri. Dintr-un subiect în altul am ajuns la un moment dat să vorbim despre telefoane.

Ştie că îmi plac telefoanele, că scriu despre ele pe site şi de multe ori când intrăm într-un magazin gen Altex, Flanco etc. povestim împreună despre cât de frumoase sunt sau nu modelele expuse.

Revenind la discuţia din această seară, copilul îmi spune că unul dintre colegi a primit din partea părinţilor un iPhone şi că îl are tot timpul cu el la şcoală. În acel moment m-am blocat puţin, în ideea în care eu nu m-am gândit nicio secundă până acum să îi cumpăr un telefon. Ne uităm împreună pe al meu când vrea să vadă ceva, are tabletă acasă, dar nu am considerat că a venit vremea să îi cumpăr propriul smartphone.

Din discuţiile cu el am mai aflat că în clasă la el mai sunt alţi copii cu telefoane, nu mulţi, însă mai sunt.

Personal nu vreau să îi cumpăr încă telefon şi nu o voi face în perioada următoare. Nu îi condamn nici pe acei părinţi care au oferit deja smartphone-uri copiilor, e decizia lor, sunt copiii lor, însă parcă sunt prea mici pentru a deţine un astfel de device, mai ales că la vârsta aceasta nu sunt încă independenţi, tot timpul au un adult în preajma lor.

La cum văd eu lucrurile, mai devreme de 9 – 10 ani nu cred că se pune problema unui telefon la copii. Sunt oare prea conservator, am o gândire limitată din acest punct de vedere ? Voi la ce vârsta aţi da primul smartphone copilului vostru ? Sau la ce vârsta aţi oferit primul telefon copilului, dacă s-a întâmplat deja asta ?

Ştiu că este un subiect sensibil, dar cred că este de interes.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am văzut documentarul The AI Doc: Or How I Became an Apocaloptimist (disponibil pe Netflix) şi mi-am dat seama că pot spera la un viitor mai bun, în timp ce ma internez la nebuni

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Am văzut al treilea sezon din Lioness (disponibil pe SkyShowtime) şi trebuie neapărat să îl vezi dacă îţi plac jocurile geopolitice actuale

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Asistentul inteligent al unei bănci din România l-a făcut idiot pe un client, iar banca aproape că îşi apără AI-ul (dacă un angajat făcea aşa ceva, a doua zi îşi căuta loc de muncă)

Finalul de săptămână a venit la pachet cu o mică mare scăpare a unui asistent AI, una dusă la rang de scandal de către cei care au capsa pusă pe actuala evoluţie tehnologică.