La ultimul etaj din clădirea numită Librăria Bastilia s-a lansat Canon EOS M și pe plan local. Vorbim de primul aparat foto mirrorless al celor de la Canon. A fost aglomerație destul de mare, un ecran generos era montat undeva în prima jumătate a spațiului, iar invitații dispuneau doar de jumătate din sală.
Unele persoane nu au stat până la final și s-a mai eliberat. Acesta-i și dovada că EOS M a stârnit interesul presei din țara noastră. A fost așteptat de ceva timp. În România îl veți găsi de la sfârșitul lui septembrie 2012, iar prețurile vor începe de la 800 euro cu obiectivul de 22 mm. Canon spune că EOS M este prima lor cameră foto pe sistem compact – CSC. S-a menționat în timpul evenimentului de către un specialist în ale fotografiei invitat de către Canon că trendul pe următorii 10 ani de zile ar fi ca DSLR-urile să dispară și locul lor să fie luat de aparatele foto în stilul lui EOS M.
A. Impresiile de la evenimentul de presă privind lansarea lui EOS M în România
Librăria Bastilia are trei niveluri. Evenimentul Canon a avut loc la ultimul etaj. Era un banner Canon ce-l puteai remarca de pe stradă, iar direct la intrare în partea stângă se vedea clar că-i vorba de EOS M cum bine anticipasem încă de ieri.
Locația s-a dovedit neîncăpătoare pentru persoanele interesate de Canon EOS M. Introducerea a fost făcută de către un oficial Canon al cărui nume îmi scapă, bănuiesc că este responsabil mai ales pe partea de DSLR. L-a lăsat pe Cabral și un specialist în ale fotografiei – Dinu Lazăr – să ne vorbească.
Cabral s-a rezumat să ne arate o serie de fotografii făcute cu aparatul de joia trecută de când l-a avut la test. Unele imagini erau de-a dreptul hazlii, dar țin să spun că ne-a băgat puțin în ceață și nu prin prisma specificațiilor tehnice ci pentru că a repetat unele cuvinte de prea multe ori cum ar fi: perspectiva unui blogger și lifestyle. A fost amuzant.
La polul opus s-a aflat Dinu Lazăr care a vorbit ca un profesionist. Ne-a arătat meniul camerei și o serie de fotografii făcute cu aparatul. De fiecare dată a reliefat punctele pozitive și am remarcat că l-a atras modul HDR, multe dintre fotografiile sale erau făcute cu această setare.
Prezentarea sa a durat ceva timp, dar a reușit să ofere un ansamblu de idei asupra lui EOS M. S-a trecut la sesiunea de hands-on unde am dat de o mare aglomerație. La peste 20 de minute și tot mai erau persoane care învârteau EOS M-ul pe toate fețele. I-am făcut și eu câteva poze din mers și îmi cer scuze că nu am unele mai clare. Era întors pe toate fețele.
Precizez că EOS M-urile pe negru și alb sosite în țara noastră erau din rândul celor de pre-pre-pre serie și cu un firmware inițial, așa s-a spus. S-a atras atenția că s-ar putea să se mai blocheze și că rezultatele obținute vor fi mult mai bune cu aparatele foto ce vor sosi de la sfârșitul lui septembrie 2012 și în magazinele din România.
B. Canon EOS M – detalii tehnice complete, primele impresii
Vor fi mai multe variante de culoare: negru, alb, roșu, argintiu. Dispune de o serie de accesorii nou nouțe: obiectiv de 22mm și de 18-55mm cu F/3/5-5.6 IS, flash Săeedlite 90EX. Senzorul este de 18 Megapixeli de tip APS-C CMOS, identic cu cel de pe Canon 650D. Procesorul de imagine încorport de către EOS M – Digic 5. ISO-ul nativ se situează între 100 și 12.800 și prin extindere ajunge la 25.600. Am văzut fotografii făcute la ISO 25.600 și aveau oarece nivel de zgomot, poate că la versiune finală vor ieși și mai bine.
Dispune de un display tactil de 3 inch și controale simplificate pentru o utilizare cât mai facilă. Poți seta zona de sharp cum spunea Cabral în mod repetat și fotografia se face instantaneu prin apăsarea ecranului, nu mai trebuie să te duci la butonul dedicat situat în partea superioară a lui EOS M.
Sunt tot felul de filtre creative: Toy Camera, Alb / Negru, Fish-eye. Poți previzualiza imaginea cu aceste filtre în modul Live View. Am observat că dispune de meniu în limba română de la primul firmware, aspect pozitiv.
Există o compatibilitate cu obiectivele Canon EF și flash-urile Speedlite existente. La obiective este nevoie doar de un inel de montură special care costă 100 de dolari. În comunicatul de presă sunt scoase în evidență o serie de calități ale lui EOS M:
– calitatea unui DSLR într-un corp compact;
– scene Intelligent Auto;
– Versatil cu obiective interschimbabile;
– Posibilitatea de a crea fundaluri estompate pentru un impact mai mare;
– Ecran tactil ușor de folosit;
– Fotografie de atmosferă în spații slab iluminate;
– Filmare Full HD, mod Video Snapshot.
Nu pot să spun că mi-am format primele impresii. Nici nu am apucat să pun mâna pe aparat. Erau foarte multe persoane care doreau să-l vadă la lucru. Mi s-a părut a fi destul de simplu ca design, materiale de calitate, cântărește sub 300 de grame fără obiectiv și este fabricat dintr-un aliaj de magneziu. Puține controale, multă simplitate. Bănuiesc că iese în evidență prin fotografiile pe care le face.
Este un aparat foto care va costa peste 1.000 de euro la început și asta în funcție de obiectivele cu care va fi accesorizat. Se adresează celor care doresc mare parte din calitatea unui DLSR într-un corp compact, simplu de utilizat, celor care se doresc a se iniția în fotografie și doresc a dispune de ultima tehnologie existentă în piață.