CES 2015: Monitor Lenovo ThinkVision X24 și accesorii ThinkPad Stack

/
/
5 ian. 15
/

Pe lângă noua serie de laptop-uri ThinkPad X1 Carbon, Lenovo aduce și alte câteva noutăți la cel mai important târg de tehnologie de la începutul anului. Astfel, la CES 2015 au fost anunțate monitorul Lenovo ThinkVision X24 și o serie de accesorii reunite în gama ThinkPad Stack.

Lenovo ThinkVision X24 este un monitor de 24 inci ce se bazează pe tehnologia IPS pentru a oferi unghiuri foarte largi de vizualizare. Rezoluția este FullHD, iar conectivitatea este asigurată prin HDMI și DisplayPort. Însă Lenovo ThinkVision X24 dorește să atragă clienții în primul rând printr-un design deosebit în care marginile aproape inexistente (doar 7.5 mm) și grosimea redusă joacă un rol esențial.

Lenovo ThinkVision X24 are un preț de pornire de 249 dolari și va fi disponibil din aprilie 2015.

O apariție interesantă este dată de accesoriile incluse în gama Lenovo ThinkPad Stack. Acestea sunt reprezentate de o boxă bluetooth, un acumulator extern de 10.000 mAh, un Hard-Disk extern de 1 TB și un wireless Access Point. Printr-un design ce oferă centralizare prin sistem magnetizat, mai multe accesorii Stack ocupă mai puțin spațiu și stochează mai curat decât opțiunile tradiționale. De asemenea, tehnologia Pogo permite fiecărui accesoriu să lucreze mai bine împreună.

Bateria externă de 10.000 mAh poate la nevoie să încarce telefoanele mobile și tabletele, Hard Disk-ul USB 3.0 de 1 TB oferă spațiu de stocare suplimentar, Wireless Access Point asigură conexiunea Wi-Fi, iar boxa Bluetooth încearcă să ofere un sunet mai bun.

Accesoriile Lenovo ThinkPad Stack vor fi disponibile de la mijlocul lunii aprilie 2015, cu ThinkPad Stack Bluetooth Speaker la 89.99 dolari, ThinkPad Stack 10.000mAh Power Bank la 49.99 dolari, ThinkPad wireless Access Point/1TB Hard Drive kit la 199.99 dolari.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

Mouse wireless multi-device Trust Ferro Hyperscroll – review (Rotița de scroll care poate face diferența)

Am testat destul de multe produse Trust în ultima vreme. Chiar dacă de la cel mai recent review au trecut mai bine de câteva săptămâni, pun din nou în fața voastră o recenzie pentru un mouse office, unul pe care sincer nu credeam că-l voi îndrăgi atât de tare încât să ajungă pe birou, ca…

LG introduce programul Elite Care pentru televizoarele OLED din seriile G și M

LG a lansat în România programul LG Elite Care, un pachet de servicii dedicat cumpărătorilor de televizoare OLED din gamele G și M. Inițiativa își propune să ofere un nivel suplimentar de siguranță și confort pentru produsele premium, într-o perioadă în care ecranele mari și subțiri sunt tot mai expuse la deteriorări accidentale.