CES 2015: Monitor Lenovo ThinkVision X24 și accesorii ThinkPad Stack

/
/
5 ian. 15
/

Pe lângă noua serie de laptop-uri ThinkPad X1 Carbon, Lenovo aduce și alte câteva noutăți la cel mai important târg de tehnologie de la începutul anului. Astfel, la CES 2015 au fost anunțate monitorul Lenovo ThinkVision X24 și o serie de accesorii reunite în gama ThinkPad Stack.

Lenovo ThinkVision X24 este un monitor de 24 inci ce se bazează pe tehnologia IPS pentru a oferi unghiuri foarte largi de vizualizare. Rezoluția este FullHD, iar conectivitatea este asigurată prin HDMI și DisplayPort. Însă Lenovo ThinkVision X24 dorește să atragă clienții în primul rând printr-un design deosebit în care marginile aproape inexistente (doar 7.5 mm) și grosimea redusă joacă un rol esențial.

Lenovo ThinkVision X24 are un preț de pornire de 249 dolari și va fi disponibil din aprilie 2015.

O apariție interesantă este dată de accesoriile incluse în gama Lenovo ThinkPad Stack. Acestea sunt reprezentate de o boxă bluetooth, un acumulator extern de 10.000 mAh, un Hard-Disk extern de 1 TB și un wireless Access Point. Printr-un design ce oferă centralizare prin sistem magnetizat, mai multe accesorii Stack ocupă mai puțin spațiu și stochează mai curat decât opțiunile tradiționale. De asemenea, tehnologia Pogo permite fiecărui accesoriu să lucreze mai bine împreună.

Bateria externă de 10.000 mAh poate la nevoie să încarce telefoanele mobile și tabletele, Hard Disk-ul USB 3.0 de 1 TB oferă spațiu de stocare suplimentar, Wireless Access Point asigură conexiunea Wi-Fi, iar boxa Bluetooth încearcă să ofere un sunet mai bun.

Accesoriile Lenovo ThinkPad Stack vor fi disponibile de la mijlocul lunii aprilie 2015, cu ThinkPad Stack Bluetooth Speaker la 89.99 dolari, ThinkPad Stack 10.000mAh Power Bank la 49.99 dolari, ThinkPad wireless Access Point/1TB Hard Drive kit la 199.99 dolari.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TOP 10: Televizoare cu preț bun de Black Friday 2026 la eMAG

Sunt oferte atractive la televizoare și nu degeaba oferta de Black Friday a eMAG se deschide cu secțiunea de TV.

TOP 3: Cele mai bune televizoare cu preț de până în 2000 lei din catalogul eMAG de Black Friday 2026

Sunt trei modele de televizoare ce mi-au atras atenția și ar fi trebui să le aveți în coș, pentru că au raport preț / specificații foarte bune.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.