LG ar putea renunţa definitiv la divizia de telefoane mobile

/
/
22 mart. 21
/

Săptămâna a început cu o veste care personal mă întristează. Se pare că negocierile dintre LG şi potenţialii cumpărători ai diviziei de telefoane mobile au eşuat, iar producătorul sud-coreean se gândeşte tot mai serios la ieşirea de pe această piaţă prin închiderea business-ului.

Chiar dacă la începutul acestui an se zvonea că există 5 companii interesate de achiziţia LG Mobile (Vingroup, Facebook, Google, BOE Display şi Volkswagen), discuţii reale duse până într-un anumit punct au existat doar cu două dintre acestea: Vingroup din Vietnam (acesta vinde telefoane la nivel regional prin brandul VinSmart) şi producătorul auto Volkswagen.

Presa sud-coreeană anunţă că aceste discuţii s-au blocat, iar reprezentanţii grupului LG au decis deja să renunţe la divizia producătoare de telefoane mobile. Sursele susţin că LG va anunţa decizia oficială luna viitoare, iar angajaţii diviziei mobile ar putea fi relocaţi către celelalte departamente (se pare că nu vor exista concedieri).

Rămâne de văzut dacă LG va găsi o altă soluţie în al doisprezecelea ceas sau informaţiile din presă se vor confirma, iar producătorul sud-coreean vă părăsi această piaţă după aproape 20 de ani de activitate.

Sursa: bloomberg.com
Categorii: LG, Smartphone
Cuvinte cheie: LG, LG Mobile, telefoane mobile
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.