Smartphone

În urmă cu doar câteva ore producătorul sud-coreean LG a lansat la New York cel mai nou şi mai puternic smartphone din portofoliu: LG G7 ThinQ. Device-ul integrează tot ce poate oferi mai bun LG în acest moment şi este un pariu interesant al companiei în lupta cu vânzările destul de scăzute.

LG G7 ThinQ respctă în linii foarte mari standardele estetice din 2018, însă vine cu noutăţi hardware:

  • display M-LCD de 6.1 inci cu rezoluţie QHD+ (3120 x 1440 pixeli), aspect 19.5:9, luminozitate maximă de 1000 nits şi acoperire 100% a standardului DCI-P3;
  • 16 Megapixeli cu deschidere f/1.6 şi OIS + cameră secundară de 16 Megapixeli cu lentile super wide la 107 grade şi deschidere f/1.9;
  • conectivitate LTE-A Cat.16/13;
  • certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, cât şi certificare militară MIL-STD-810G ce atestă rezistenţa la umiditate, ploaie, vibrații, radiație solară, șocuri termice etc.;
  • chip audio Hi-Fi Quad DAC + standardele DTS:X 3D Surround cu 7.1 canale şi MQA;
  • tehnologie Super Far Field Voice Recognition.

LG G7 ThinQ integrează şi tehnologie AI pentru o gamă variată de activităţi:

  • AI CAM – recunoaşte şi analizează obiecte, peisaje sau diverse scene şi modifică setările camerei foto pentru a obţine cele mai reuşite fotografii (19 scene diferite);
  • Super Bright Mode – tehnologie care îmbină 4 pixeli într-unul singur cu scopul de a obţine imagini mai luminoase în condiţii low-light;
  • AI QLens – permite căutarea unui produs pe diverse site-uri online prin simpla lui fotografiere în viaţa reală. Va putea deschide şi coduri QR;
  • Voice AI – aduce comenzi vocale noi pentru Google Assistant ce are buton fizic dedicat.

Specificaţii complete pentru LG G7 ThinQ:

  • ecran M-LCD cu tehnologie Super Bright IPS Display de 6.1 inch cu rezoluție QHD+ (3120×1440 pixeli), 564 ppi, aspect 19.5:9, breton, luminozitate maximă de 1000 nits, acoperire 100% a standardului DCI-P3, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, dar și respectarea standardelor militare definite de MIL-STD-810G, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, compatibil cu Dolby Vision și HDR 10;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core, Adreno 630 GPU, 4 / 6 GB RAM LPDDR4X, 64 / 128 GB spaţiu de stocare UFS 3.1, slot dedicat pentru cardurile microSD de până la 2 TB;
  • Android 8.0 Oreo cu LG UX;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, USB type-C, jack de 3.5 mm, NFC, cititor de amprentă, A-GPS și GLONASS, chip audio Hi-Fi Quad DAC, difuzor Boombox, buton dedicat Google Assistant;
  • cameră principală de tip dual cu 1 x 16 Megapixeli cu f/1.6, OIS, autofocus prin detecție de fază și tehnologia laser + 1 x 16 Megapixeli cu f/1.9, lentile super wide la 107 grade și fără autofocus, LED flash, dimensiune a pixelului de 1 micron, filmează la 2160p cu 30 fps și la 720p cu 120 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/1.9 şi deschidere la 90 de grade;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă de 0 – 50% în 36 minute prin tehnologia QuickCharge 3.0, încărcare wireless, 162 gr. și 7.9 mm grosime.

LG G7 ThinQ va fi disponibil în curând pe negru, gri, roşu şi albastru, iar preţul rămâne singura necunoscută. Personal estimez că cel de plecare va depăşi 700 euro în Europa.

Sursa: xda-developers.com

Categorii: lg
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.