LG Optimus 4X HD – primele impresii

/
/
26 iul. 12
/

Mai de mult vă spuneam că LG Optimus 4X HD a poposit în oferta Vodafone România. La prezentarea Vodafone Experience Store am avut ocazia să văd acest smartphone la lucru. Mă interesează în mod deosebit pentru că aduce un display de 4.7 inch cu tehnologie True HD-IPS LCD. Recenziile din dot com au fost pozitive în ce privește ecranul, uneori este considerat mai bun și decât Super AMOLED-ul de 4.8 inch de pe Galaxy S III.

Mai este de luat în seamă pentru că aduce Tegra 3 la 1.5 GHz ca și HTC One X. Nu am testat telefonul ca atare și mă bazez în impresiile de mai jos pe un hands-on de câteva minute. LG a ales să aducă un smartphone cu forme rectangulare, nu merge pe colțurile rotunjite ca One X sau Samsung Galaxy S III.

Mi-a amintit ca design, dar și ca meniu de LG Optimus L7. Pare a fi un fel de L7 motorizat mai puternic. Rulează Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich și interfața pusă de LG m-a lăsat rece, este inestetică, nu oferă un feeling plăcut. Noroc că în Google Play sunt atâtea launchere care aduc un UI aproape identic cu cel de pe varianta stock a Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Ar fi fost de efect și un plus față de concurență dacă LG aduce telefonul său quad-core cu Android 4.1 Jelly Bean. Nu mi-a plăcut nici zona semitransparentă în care sunt puse aplicațiile.

La cum se mișcă prin meniu nu am ce să-i reproșez. Este rapid. Calitatea fabricației pare a fi decentă. Nu mi-a plăcut spatele care-i făcut din plastic și cu niște striații care ar trebui să dea un grip mai bun. Sunt inestetice. Nu-mi inspiră încredere nici senzorul foto subdimensionat de 8 Megapixeli și LED-ul flash liliputan.

LG Optimus 4X HD este mai compact decât SGS III și HTC One X. Asta și pentru că s-a optat pentru un design mai alungit, nu sunt margini proeminente pe lângă display ca la Optimus 2X. La baza ecranului de 4.7 inch se află trei butoane în stilul Android 4.0, capacitive.

Mi-a plăcut display-ul, culorile sunt plăcute, naturale. Acesta ar fi unul dintre punctele sale forte. Îl așteptăm să vină și la noi pentru un review detaliat.

Mai multe detalii despre hardware-ul integrat de LG Optimus 4X HD:

Smartphone
Date hardware
LG Optimus 4X HD
Ecran HD-IPS de 4.7 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli
Procesor Quad-core Tegra 3 la 1.5 GHz
Memorie 1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB
GPU ULP GeForce
Sistem de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich
Conectivitate 3G cu viteze de până la 21 Mbps, Wi-Fi b/g/n, DLNA, Wi-Fi hotspot, microUSB, GPS, jack de 3.5 mm, bluetooth
Cameră foto și video 8 Megapixeli cu autofocus și LED flash, filmează la 1080p, cameră frontală de 1.3 Megapixeli
Baterie 2.140 mAh
Greutate 133 gr.
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.

Operatorul român DIGI va intra în curând pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.