Nici nu am ajuns bine de la IFA Berlin 2017 că a trebuit să plec la un eveniment Google din Cracovia. Articolul de față îl redactez în pauza de prânz. Am câteva materiale pe care sper să le postez astăzi sau mâine, iar unul dintre acestea este legat de LG V30 – singurul phablet premium A-list adus în cadrul târgului de tehnologie berlinez.
LG l-a prezentat pe LG G6 în cadrul MWC Barcelona 2017, iar pe LG V30 la IFA Berlin 2017 – în contextul în care majoritatea companiilor de top preferă evenimente dedicate. Până la urmă nu contează unde a fost lansat, ci specificațiile sale, prin ce iese în față în comparație cu alte produse concurente.
Apropo, LG V30 îl văd mai degrabă ca un competitor de Samsung GALAXY S8 Plus, nu de GALAXY Note8. Nu are stylus, iar ca format al ecranului și design se apropie mai mult de S8 Plus. Cel puțin așa mi s-a părut în cele doar câteva minute în care l-am văzut pe LG V30 în standul companiei sud-coreene.
Materialul video:
httpvh://youtu.be/kUPRdfrernM
LG V30 – primele impresii
Design – Putem spune că avem de-a face cu o rafinare a rețetei aduse de către LG G6. Nu sunt neapărat fan al sticlei adusă pe spate, dar LG V30 are reflecții ce atrag atenția. Mă rog, amprentele sunt și ele la loc de cinste, dar cel mai probabil se rezolvă printr-o husă de protecție, husă care să contribuie și la partea de grip, că altfel simți că alunecă ușor din mână.
LG V30 dispune de încărcare wireless și sper să nu fie adusă doar pe anumite piețe, așa cum s-a întâmplat la fratele mai mic – G6. Ar fi un pas în direcția bună, direcție în care Samsung merge de niște generații, iar Apple se pregătește să abordeze marea cu degetul prin iPhone 7s, 7s Plus și iPhone 8.
Nu prea am ce să comentez – un dispozitiv elegant, cu reflecții plăcute, cu un raport display / corp ce trece de 80%, cu un ecran ușor rotunjit în cele 4 colțuri. Avem controale de tip touch buttons direct în interfața sa. Cititorul de amprentă adus sub camera duală, mi s-a părut ușor de accesat și te obișnuiești mult mai rapid cu acestă poziționare. Era să uit, au renunțat la ecranul secundar, inutil în contextul funcțiilor aduse de Android pe Allways-on-Display.
Hardware – uite că LG și-a primit lotul de procesoare Qualcomm Snapdragon 835, asta după ce la LG G6 au trebuit să se adapteze din mers și să meargă pe Snapdragon 821, asta pentru că 835 era deja antamat în primul lot de către Samsung.
LG nu trece pe 6 GB RAM, iar varianta de bază aduce 4 GB RAM și 64 GB stocare + slot dedicat pentru cardurile microSD. LG V30 Plus nu are mai nimic în plus, în afară de cei 128 GB stocare. De obicei, particula Plus aduce display mai mare, baterie cu o capacitate în mAh mai ridicată etc. Nu și la LG.
Software – nu prea sunt noutăți, la prima vedere. În trecut, pe un LG din seria V a debutat una dintre cele mai noi iterații software ale Google (Android 7.0 Nougat pe LG V20, dacă nu mă înșel). Nu mai este cazul aici, nu rulează Android 8.0 Oreo din fabrică. Totuși, cred că-l va primi ca update până la sfârșit de an. Avem interfața de pe LG G6. Nu sunt fan, dar este un pas în față la nivel software față de ce aducea gigantul sud-coreean pe 6.0 Marshmallow sau iterațiile mai vechi. Are suficientă putere de procesare ca să ducă orice aplicație sau joc. Trebuie văzut cum funcționează în multitasking, dar mai ales cum se ține după perioade mai lungi de utilizare, dacă rămâne la fel de prompt în preluarea și efectuarea comenzilor.
Camera – LG mizează pe o cameră duală îmbunătățită și am văzut că sunt deja câteva controverse. Ei spun că ar avea deschidere a diafragmei de f/1.6, dar de fapt ar fi 1.69. Mă rog, nu contează așa tare. Importante sunt fotografiile și materialele video, nu discuțiile de pe margine. Nu pot să spun că am testat, dar setup-ul LG mi se pare interesant. Am citit câteva articole pe acest subiect, iar LG și-a propus să transforme LG 30 într-o smartphone dedicat pasionaților de fotografie, dar și videografilor, cu multe funcții inediate și opțiuni care să extindă funcționalitatea. Trebuie să revin pe subiect, într-un articol dedicat.
LG V30 este un dispozitiv ce luptă în categoria premium. Am înțeles că prețul urmează a fi în jurul a 800 euro / aprox. 3700 lei, cel puțin la debut. Cred că atunci când intră sub pragul a 3000 lei s-ar putea să devină atractiv. Nu?
Specificații LG V30;
- display P-OLED de 6 inch cu rezoluție 2880×1440 pixeli, 537 ppi, raport display / corp de 81.2%, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, dar și respectarea standardelor militare definite de MIL-STD-810G, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, compatibil cu Dolby Vision și HDR 10;
- procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare și 4 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare pentru LG V30 Plus, slot dedicat pentru cardurile microSD;
- Android 7.1.2 Nougat cu LG UX 6.0+;
- 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, USB type-C, jack de 3.5 mm, NFC, cititor de amprentă, A-GPS și GLONASS;
- cameră principală de tip dual cu 1 x 16 Megapixeli și f/1.6, OIS, autofocus prin detecție de fază și tehnologia laser + 1 x 13 Megapixeli cu f/1.9 și fără autofocus, LED flash, dimensiune a pixelului de 1 micron, filmează la 2160p cu 30 fps și la 720p cu 120 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2, dimensiune a pixelului de 1.12 microni;
- baterie de 3300 mAh cu încărcare rapidă de 0 – 50% în 36 minute prin tehnologia QuickCharge 3.0, încărcare wireless, 158 gr. și 7.4 mm grosime.