Mai mulți producători de telefoane Android au colaborat cu Google spre a porta Android 14 beta 1. Lista este formată în exclusivitate din companii chinezești.

Cele 9 smartphone-uri pe care puteți instala Android 14 beta 1 sunt:

  1. Nothing Phone (1)
  2. OnePlus 11
  3. vivo X90 Pro
  4. iQOO 11
  5. Realme GT 2 Pro (în chineză) 
  6. Xiaomi 13 Pro
  7.  Xiaomi 13
  8.  Xiaomi 12T
  9.  Oppo Find N2 Flip

Dacă dați click pe numele fiecărui smartphone veți descoperi modalitatea de instalare a Android 14 beta 1. Google deja pe seria Pixel a trecut la Android 14 beta 2, iar câteva funcții noi le-am prezentat într-un articol separat.

Observați că Xiaomi este prezent cu 3 modele, OPPO cu 2, vivo, realme, iQOO și Nothing Phone cu câte unul. Este interesant că doar brandurile chinezești sunt interesate să aducă cel mai nou software Google în faza beta. Samsung nu are niciun model în această listă, spre exemplu.

Am folosit Android 14 beta 1 pe Pixel 7 Pro și nu am întâmpinat probleme, dar presupun că știți de faptul că beta-urile au diverse buguri și experiența de utilizare nu este aceeași precum se va ajunge la varianta finală.

Sunt concepute pentru cei pasionați ce nu au răbdare până la lansarea finală, dar mai ales pentru cei ce dezvoltă aplicații și vor să beneficieze de cele mai noi funcții spre a le implementa.

Sursa: GSMarena.com

Categorii: android

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.