Maşinile electrice ar putea deveni mai ieftine decât cele convenţionale până în 2027 (viitorul sună modular)

/
/
10 mart. 24
/

Maşinile electrice se confruntă în prezent cu nişte provocări serioase la nivel de costuri de producţie, tocmai de aceea preţurile de achiziţie sunt în continuare mai ridicate decât cele ale modelelor convenţionale.

Însă acest lucru se va schimba, iar cele mai recente estimări spun că cel târziu în 2027 maşinile electrice vor fi mai ieftine decât cele cu combustie internă. Această schimbare va avea la bază doi mari piloni, cei care în prezent ţin preţurile ridicate:

  • bateriile vor trece prin transformări tehnologice importante, unele ce vor duce atât la performanţe mai bune, cât şi la costuri de producţie mult mai mici;
  • tehnologia gigacasting va deveni şi mai eficientă (pentru cei care nu ştiu, această tehnologie permite turnarea într-o singură bucată a unor părţi importante din maşină), aspect ce va aduce o reducere a costului de producţie cu cel puţin 20%.

Sigur că şi alte îmbunătăţiri vor ajuta, de la digitalizarea completă a fabricilor, până la utilizarea unor noi materiale mai ieftine, dar la acelaşi nivel calitativ.

Ne îndreptăm spre o nouă fază, în care mașinile electrice pe baterii nu se pot vinde exclusiv pe baza stimulentelor sau a garanțiilor de mediu. Ele trebuie să fie un produs excelent din toate punctele de vedere, în comparație cu vehiculele cu combustie internă“, a declarat Pedro Pacheco, vicepreședinte de cercetare la Gartner.

La cum văd eu lucrurile, maşina viitorului va fi una complet modulară. Acum veţi zice că este imposibil sau că sunt eu nebun, dar în viitor cred chiar că am putea să ne customizăm singuri maşina, să ne facem modelul visurilor alăturând diverse module după plăcerea ochiului. O să fie fun 😎!

Sursa: biziday.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

MG4 EV Urban ce în China are un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari, va ajunge pe canal oficial în România la un preţ de peste 30.000 de dolari

În septembrie 2025 cei de la MG lansau în China noua versiune a modelului electric MG4. Aceasta avea un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari şi venea cu o baterie de 42.8 kWh.

Chinezii de la CATL anunţă lansarea bateriei 5C, una care promite să ofere o durată de viaţă mai mare decât cea a maşinii (până la 1.8 milioane de kilometri şi încărcare constantă fast charge)

Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) este unul dintre cei mai mari producători globali de baterii pentru maşini electrice şi are ca parteneri nume importante din industria auto precum Tesla, BYD, Daimler, Toyota, BMW sau Volkswagen.

Dacia Spring a fost numită de Green NCAP drept cea mai eficientă maşină electrică din Europa din 2025

În 2019 cei de la EuroNCAP (oferă cunoscutele stele de siguranţă cu care unii producători se laudă prin prezentări) au lansat un nou proiect, unul care să arate utilizatorilor cât de prietenoase sunt maşinile noi cu mediul înconjurător.