Acum mai bine de 2 luni vă prezentam primul maus din gama Acer Predator pe care l-am primit spre test. Revin la sfârșitul acestei veri cu recenzia unui nou maus de gaming din aceeași serie, de data aceasta pentru unul mai accesibil.

Specificații maus de gaming Acer Predator Cestus 310

  • Senzor optic Pixart 3519 cu rezoluție de până la 4.200 dpi, reglabilă în 4 trepte; 
  • Interfață USB cu cablu lung de 1.8 metri;
  • 6 butoane;
  • Iluminare în 4 culori pentru rotița de scroll și pentru logo-ul Predator;
  • Durată de viață clickuri – 10 de milioane;
  • Dimensiuni: 121 x 67 x 39 mm;
  • Greutate: 133 +/-5 grame.

Design

Maus gaming Acer Predator Cestus 310

În cutia de retail am găsit mausul frumos așezat și bine fixat la locul lui, sub el fiind ghidul de pornire rapidă, certificatul de garanție și un alt pliant cu anumite informații în limba chineză:

Deși este promovat drept maus de gaming, Acer Predator Cestus 310 nu aduce un design radical, precum întâlnim la multe dintre produsele dedicate jocurilor PC. Este mai degrabă un aspect convențional de maus, cu doar câteva tușe ce semnalizează apartenența la deja celebra categorie de gaming.

Logo-ul Predator de pe partea superioară este cam singurul element ușor extravagant, dacă măcar îl putem numi așa. Acesta și rotița de scroll sunt iluminate în 4 nuanțe diferite, în funcție de profilul dpi: un albastru cian pentru 800 dpi, galben pentru 1600 dpi, albastru închis pentru 2400 dpi și roșu cu influențe de roz pentru 4200 dpi.

Iluminarea nu este fixă, ci de tip breathing, ce trece alternativ prin cele 4 culori dacă mausul nu este mișcat pentru mai bine de circa jumătate de minut. În momentul în care începi să-l utilizezi, va ilumina din nou în culoarea profilului dpi setat.

Dimensiunile mausului sunt medii spre mari, mie mi s-a părut că se așează bine în palmă și că are o greutate corectă. Poate că unii utilizatori și-ar dori să fie mai greu, totuși, la 133 de grame, nu este nici ușor și nici greu, un echilibru optim din acest punct de vedere.

Plasticul din care este confecționat mausul Acer Predator Cestus 310 pe partea superioară este foarte plăcut la atingere, mat și l-aș numi chiar ușor mătăsos. În rest, plastic din nou de bună calitate, în timp ce finisările sunt atent lucrate. Nu-i nimic de tip premium, ci corect din toate punctele de vedere, inclusiv ca asamblare, ce pare solidă și durabilă în timp.

Cablul lung de circa 1.8 metri este gros și îmbrăcat în țesătură rezistentă. Mufa USB de la capăt este destul de mare ca dimensiuni și are gravată logo-ul Predator. Contactele mufei USB sunt aurite.

Utilizare

Maus gaming Acer Predator Cestus 310

Acer Predator Cestus 310 nu este precum Cestus 330, cu ale sale profile programabile. Este un maus mai simplu, ale cărui butoane au funcții fixe, ce nu pot fi personalizate prin intermediul unui software dedicat.

Butoanele suplimentare de pe maus, pe lângă cele clasice de click stânga / dreapta și rotița de scroll, sunt: cel din spatele rotiței, ce schimbă profilele dpi și implicit iluminarea; cele de pe lateral, din dreptul degetului opozabil, cu rol de Înainte, respectiv Înapoi; ultimul buton de pe maus este cel de pe partea inferioară, lângă senzorul optic, ce pornește / oprește iluminarea.

Butoanele de click au o cursă optimă, scurtă, dar precisă. Feedback-ul este bun, iar sunetul bine dozat, nici prea puternic, dar nici inexistent. Rotița de scroll este și ea bine calibrată, cu trepte fine, dar clare și este chiar silențioasă. Butoanele de pe lateral stânga, cu rol de Forward / Back, sunt amplasate un pic cam în spate, după preferințele mele, dar măcar nu pot fi apăsate din greșeală.

Din punct de vedere al principalei funcții a unui maus, totul este aproape perfect pentru Acer Predator Cestus 310. Mișcarea cursorului este exactă, în funcție de profilul dpi poți avea parte de mișcări extrem de fine sau foarte rapide. Nu mi s-a întâmplat niciodată în cele peste 2 săptămâni de folosință să ”fugă” cursorul aiurea pe ecran.

Acer Predator Cestus 310 este un maus exact și care nu dă erori în utilizare.

Preț

Maus de gaming Acer Predator Cestus 310150 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Maus gaming Acer Predator Cestus 310

Acer Predator Cestus 310 nu este un maus ieftin, dar nici exagerat de scump nu-l consider. Nu vrea să epateze cu un design extravagant, iluminarea se face doar pe logo-ul Predator și pe rotița de scroll, iar profilele dpi sunt selectabile dintr-un buton dedicat. Este bine fabricat și exact în utilizare, deci practic nu i se poate reproșa mai nimic.

Poate doar că nu există configurare a profilelor dpi din vreun software, iar butoanele îndeplinesc strict sarcinile setate din fabrică. 

Cele mai importante puncte pro și contra pentru mausul de gaming Acer Predator Cestus 310:

PRO

  • construcție solidă, cu materiale plăcute la atingere și finisări atente;
  • exact în utilizare, nu a dat erori pe parcursul celor peste 2 săptămâni de test.

CONTRA

  • fără butoane sau profile programabile.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.