Meta (Facebook) intenţionează să îşi dezvolte propria reţeala globală de magazine fizice, iar proiectul se pare că este într-o fază finală de aprobare la nivel intern.
Primele magazine vor fi deschise în Statele Unite ale Americii, urmând ca ulterior reţeaua să fie extinsă în toată lumea. În interiorul acestor magazine vor fi comercializate produse VR şi AR, căştile de realitate virtuală Oculus Quest, ochelarii Ray-Ban Stories şi chiar viitorul smartwatch Meta urmând a fi vedetele de la raft. Tot prin intermediul acestor magazine fizice, Meta intenţionează să prezinte utilizatorilor diferitele experienţe pe care compania le poate oferi (căştile de realitate virtuală de exemplu).
Ideea unor magazine fizice nu este nouă, însă imaginea brandului Facebook a fost puternic afectată în ultimii ani, de aceea oficialii companiei au aşteptat schimbarea de nume.
Primul magazin Meta ar urma să fie construit în Burlingame, California, acolo unde își are sediul Reality Labs, divizia de VR și AR a companiei.