Meta (Facebook) va lansa săptămâna aceasta o nouă reţea de socializare, Threads (aceasta va rivaliza direct cu Twitter)

/
/
4 iul. 23
/

În timp ce Elon Musk se joacă efectiv cu utilizatorii Twitter prin deciziile sale, Mark Zuckerberg încearcă să profite de situaţie şi va lansa săptămâna aceasta o nouă reţea de socializare, una ce va rivaliza direct cu Twitter. Aceasta se va numi popular Threads, chiar dacă numele întreg oficial este „Threads, an Instagram app”.

Threads este deja prezentă sub formă de aplicaţie în Google Play şi App Store, însă momentan nu poate fi descărcată. Se pare că lansarea oficială va avea loc joi, 6 iulie, iar după cum ne sugerează şi numele oficial, noua reţea de socializare este puternic inspirată din Instagram, de aceea veţi găsi destul de multe elemente comune între cele două platforme (utilizatorii se vor putea conecta folosind userul şi parola de pe Instagram).

Threads se va axa în special pe mesaje text, iar reacţii la postări vor putea fi date sub formă de inimioară (un fel de like), comentariu şi redistribuire. La fel ca la Twitter vom avea un număr limitat de caractere, unul ce va fi şi mai redus dacă vom decide să postăm şi imagini.

În contextul în care utilizatorii de Twitter sunt din ce în ce mai nemulţumiţi, Meta (Facebook) pare destul de inspirată în lansarea Threads şi are toate şansele să câştige rapid fani.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile și tablete HONOR ce va primi update la MagicOS 11 bazat pe Android 17 – calendarul de update oferit oficial

HONOR a oferit calendarul de update la MagicOS 11 ce a fost dezvoltat pe Android 17, iar lista de telefoane mobile și tablete o descoperiți în rândurile următoare.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Ce nu-ți spune nimeni despre alegerea primelor jocuri ca începător

Alegerea primului joc poate părea mai importantă decât este în realitate. Un începător învață comenzile, își găsește un ritm confortabil și decide cât timp poate aloca jocului. Ofertele recente ale platformelor indică un tipar de acces ușor de observat: bibliotecile cu selecții limitate, versiunile de probă și achizițiile clar definite coexistă acum cu magazinul digital…