Este și primul smartphone pe care Microsoft l-a anunțat sub brand propriu, după achiziția Nokia și sper pe parcursul recenziei să nu-l botez drept Nokia Lumia 535. Cred că Lumia 535 are un rol capital pentru sistemul de operare al companiei americane. Are un raport preț / specificații destul de bun și se erijează drept urmașul lui Nokia Lumia 520, cel mai bine vândut telefon cu Windows Phone 8.

Microsoft Lumia 535 este un smartphone ce se adresează piețelor emergente, celor care-și doresc un telefon corect pentru suma investită, iar concurența sa ajunge a fi dată de multitudinea telefoanelor cu Android și preț situat între 450 – 600 lei.

Microsoft-Lumia-535 (5)

Avantajul lui Lumia 535 este că oferă o interfață originală, fluentă, fără pic de lag și suportul software ajunge a fi asigurat de către Microsoft pe o perioadă mai lungă de timp. Spre exemplu, mă aștept ca Lumia 535 să primească Windows 10, poate chiar direct din primul val. Lumia 535 are o misiune dificilă, aceea de a se adresa unui public numeros, dar mai ales a reuși în vreun mod să se individualizeze față de pleiada de telefoane Android low-cost.

Au fost raportate și unele probleme legate de display la Lumia 535, nu răspundea comenzilor la un moment dat, dar am înțeles că Microsoft a recunoscut problema și a oferit un update software ce rezolvă acest bug.

Specificațiile ce animă pe Microsoft Lumia 535:

specificatii-Microsoft-Lumia-535

Design

Microsoft-Lumia-535 (4)

În pachetul sosit de la QuickMobile am dat de smartphone, încărcător pe microUSB ce are nevoie de adaptor pentru țara noastră, căști clasice negre pe jack de 3.5 mm, certificat de garanție, ghid cu instrucțiuni rapide de utilizare, smartphone-ul + bateria de 1905 mAh.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost că Lumia 535 este un telefon mare. Display-ul urcă la 5 inch față de 4 inch la Nokia Lumia 520 / Lumia 530. Nu are taste capacitive la baza display-ului și s-a mers pe soluția touch buttons, direct pe display, dar zona de la bază mi se pare generoasă și ar fi acomodat trei taste capacitive, fără nicio problemă.

Logo-ul Microsoft poposește în partea frontală, deasupra display-ului, mai puțin intruziv decât Nokia pe vremuri. Nici pe spate nu ocupă o poziție prea generoasă. Capacul spate l-aș considera de tip unibody, acoperă atât spatele cât și lateralele telefonului. Presupun că se găsesc capace interschimbabile, ca la Lumia 520, ar fi pe placul tinerilor care doresc să-și adapteze smartphone-ul la hainele folosite etc.

Capacul este lucios și adună amprentele în ritm alert. Totuși, partea de grip mi s-a părut destul de bună, iar pe parcursul celor câteva zile de utilizare nu am simțit că ar scăpa din mână. În mâinile unui adolescent sau al unei fete cred că alta ar fi rezoluția / concluzia. Capacul oferă acces la bateria de 1905 mAh, sloturile pentru cartelele microSIM și la slotul pentru cardurile microSD de până la 128 GB.

Am uitat să precizez că am testat Microsoft Lumia 535 în varianta dual-sim ( 2 x microSIM). El sosește și în versiune single sim.

Lumia 535 aduce un design simplu, onest, utilitate maximă și l-aș considera potrivit pentru publicul tânăr, în special.

Ecran și sunet

Microsoft-Lumia-535 (20)

IPS de 5 inch cu rezoluție 540×960 pixeli, 220 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3. Culorile sunt un pic cam șterse, se vede lipsa panelului Nokia ClearBlack. Negrul pare ușor spălăcit, iar rezoluția de 540×960 pixeli are limitele sale. Nu vezi pixeli, dar nici nu te impresionează în vreun fel. Pe de altă parte vorbim de un telefon din categoria low-cost. î

Cum spuneam și la capitolul design, lipsesc tastele capacitive în dauna celor de tip touch buttons, a la Nexus. Pe bara de pe display găsiți Back, Ieșire pe ecranul de start și căutare prin Bing, de la stânga la dreapta.

Am făcut o verificare pentru actualizările software și mi-a spus că sunt la zi din acest punct de vedere. De ce am făcut această precizare? Partea de touch funcționează destul de greu, feedback oferit în mod defectuos. Nici nu-mi amintesc ce telefon să mai fi oferit o astfel de experiență neplăcută. Unele comenzi trebuie să le apeși de mai multe ori până sunt preluate. Păcat că Microsoft sacrifică nu și-a făcut temele în mod corect. Lumia 520 nu avea astfel de probleme, de niciun fel.

Sunetul este livrat de un speaker poziționat pe spatele telefonului, în drept cu portul microUSB. Pus pe o suprafață plană, difuzorul ajunge a fi obturat complet și mare lucru nu se mai aude. M-a șocat puțin, în sensul că nu am mai testa un smartphone cu WP8 care să se audă atât de prost, la volum maxim îți zgârie urechile în sens figurat, cel mai prost sunet din ce am testat în ultima perioadă. Nici amplitudinea nu este cine știe ce. Reglarea volumului se face din lateral dreapta, jack-ul de 3.5 mm în partea superioară. Căștile din pachet sunt mediocre. Cu căști de tip in-ear de calitate este cu totul altceva, bass de bună calitate, sound clar și puternic.

Microsoft Lumia 535 – execrabil pe difuzor, sound bun pe jack-ul de 3.5 mm. Cine să-i mai înțeleagă și pe ăștia de la Microsoft?

Hardware, sistem de operare și aplicații

Microsoft-Lumia-535 (19)

Microsoft și-a propus cu Lumia 535 să dărâme niște mituri, în sens negativ, din păcate. Știți că telefoanele cu WP8 se spune că sunt bine optimizate pentru configurațiile hardware încorporate și de aceea nu oferă lag / întârzieri în meniu. Uite că Lumia 535 este primul smartphone cu Windows Phone 8 ce oferă un ușor lag în anumite situații, chiar și browsing-ul se desfășoară ușor greoi. Telefonul devine aproape inutilizabil când își face update pentru aplicațiile instalate. Aici se rezolvă. Aștepți până-și face update-urile și începi a-l folosi după aceea.

Și revin în mod constant la Nokia Lumia 520 ce era un adevărat performer la vremea lui, deși avea un CPU dual-core și 512 MB RAM față de Microsoft Lumia 535 ce adoptă un procesor Qualcomm Snapdragon 200 de tip quad-core pe ARM Cortex-A7, Adreno 302 în rol de accelerator grafic, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB.

Legat de sistemul de operare nu sunt prea multe de spus. Windows Phone 8.1 cu interfața și aplicațiile arhicunoscute, fără noutăți majore. Știți că WP 8.1 adoptă centrul de notificări în stil Android, printr-un swipe din partea superioară în jos ai parte de notificări, dar și de scurtături către câteva din funcțiile smartphone-ului (Wi-Fi, luminozitate etc).

Meniul cu setările mi se pare destul de prost organizat, iar asta pare a se rezolva la Windows 10 ce promite a fi mai intuitiv, mai ergonomic.

Dintre aplicațiile preinstalate:

Explore with Yahoo! – știri și căutare prin intermediul Yahoo!;

Facebook,

Gameloft Hub – acces rapid la jocurile Gameloft pentru Windows Phone 8;

Here Drive, Here Maps – preluate de la Nokia, navigație destul de bună și aș spune principalul competitor gratuit al Google Maps;

Suita de aplicații Lumia: Beamer, Lumia Camera, Lumia Cinemagraph, Lumia Creative Studio, Lumia Selfie, Lumia Storyteller – în principal pe partea de fotografie și editare;

Meteo – prognoza vremii;

Office – suită pentru documentele în format Word, Excel, PowerPoint;

OneDrive – stocare în cloud;

OneNote – notițe stocate pe telefon și în cloud, competitor al Evernote;

Outlook – client de mail;

Radio FM;

Sănătate și fitness – monitorizare a activităților efectuate peste zi;

Skype – apeluri video și mesagerie;

Știri – preluate din diverse surse și aduse pe smartphone spre a fi parcurse într-un mod intuitiv;

Am instalat Asphalt 8: Airborne, iar sunetul mi s-a părut de-a dreptul execrabil. Pe de altă parte s-a descurcat decent în rularea jocului. Nu preia gesturile touch așa cum ar trebui și de aici întârzierile deranjante.

Din păcate, Microsoft Lumia 535 nu se descurcăașa cum ar trebui. Microsoft ar trebui să lucreze la un update software de amploare sau să retragă modele cu dispay tactil problematic și să le schimbe cu un panel de bună calitate.

Performanță

Screenshot-Microsoft-Lumia-535 (19)

A trecut prin câteva teste de benchmark:

teste-benchmark-Microsoft-Lumia-535

Conectivitate

3G cu viteze de până la 21 Mbps, Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth 4.0 cu suport pentru device-urile de tip brățări inteligente ce folosesc standardul bluetooth 4.0 LE spre a avea un consum mai mic, dual-sim cu suport pentru 2 cartele de tip microSIM, A-GPS și GLONASS, radio FM – câteva din elemetele de conectivitate implementate pe Lumia 535.

În partea superioară dați de jack-ul de 3.5 mm, în lateral dreapta de power și reglarea volumului, la bază de portul microUSB cu rol în conectarea telefonului la PC sau în încărcarea bateriei de 1905 mAh.

În apelurile de voce s-a descurcat decent, sunet clar, nu impresionează, dar se situează în limitele clasei de telefoane low-cost.

Cameră foto și video

Microsoft-Lumia-535 (6)

5 Megapixeli cu LED flash și autofocus pentru camera principală, filmează la 480p + cameră frontală de 5 Megapixeli pentru cei interesați de fotografiile de tip selfie. Fotografiile cu blit sunt de proasta calitate, dar cele facute fara blit sunt relativ decente, pentru un telefon de buget. Totuși, modest.

Fotografii făcute cu Microsoft Lumia 535:

Autonomie

Bateria de 1905 mAh se descurcă destul de bine. Trece testul unei zile în condiții de utilizare intensivă, deși nu prea știu cum ai rezista să folosești Lumia 535 la momentul actual cu problemele enunțate la partea de display și hardware.

Preț

Microsoft Lumia 535 dual-sim – 599 lei la QuickMobile.

Concluzii

Microsoft-Lumia-535 (23)

Impresiile formate au fost atât de alambicate că nu știu dacă v-aș recomanda Microsoft Lumia 535. Așteptați un software nou și vedeți ce recenzii primește, care sunt impresiile celor care și l-au cumpărat. După o săptămână și ceva de utilizare mi-a lăsat impresia că se putea mai bine de atât. Mă așteptam mai mult de la Microsoft, divizia Nokia ce produce telefoane mobile a intrat în portofoliul lor, vorbim de echipa ce a adus și Nokia Lumia 520, un telefon care merita fiecare cent investit în el, nu la fel se poate spune și de Lumia 535 care pe hârtie promite multe.

PRO

– sunet de calitate bună pe jack-ul de 3.5 mm;

– design tineresc;

– autonomie rezonabilă.

CONTRA

– în unele situații, display-ul nu preia comenzile în mod corect;

– lag în browsing și în derularea a multe activități derulate pe Lumia 535;

– sunet dezastruos pe difuzorul poziționat pe spatele telefonului;

– calitate slabă a fotografiilor făcute cu camera de 5 Megapixeli;

– multe aplicații preinstalate, iar unele dintre ele nu le vei folosi deloc, dar consumă resurse și spațiul de stocare.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.