Monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ – review

16/11/2020

Nu-mi aduc aminte să fi testat până acum vreun monitor de la ASUS, dar uite că primul exemplar ajuns la mine este unul dintre cele mai performante monitoare de gaming ale momentului.

ASUS ROG Swift PG43UQ este cu siguranță un monitor pe care îl doresc mulți împătimiți de gaming, dar care vine cu un preț pe măsura performanțelor.

Specificații pentru monitorul ASUS ROG Swift PG43UQ

Specificatii monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ

Design

Monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ

Fiind un monitor de 43 inch, cutia este masivă și grea. Asta și din cauză că, pe lângă monitorul ce vine cu standul gata montat din pachet, mai găsim adaptorul de alimentare cu cablul său, telecomandă, proiector lumină RGB, cablu HDMI, cablu DisplayPort, cablu USB-A la USB-B, capac zonă conectivitate cu cheie imbus, raport calibrare plus alte câteva pliante cu diferite informații.

ASUS ROG Swift PG43UQ vine cu standul gata montat din cutie. Dacă vrei să-l fixezi pe perete, vei avea nevoie de un suport tip VESA 100 și va fi nevoie să desfaci suportul din cele câteva șuruburi cu cap imbus, folosind cheia din pachet, pusă în interiorul capacului zonei de conectivitate.

Din păcate, standul nu oferă reglaj decât pe înclinare, de la -5 la 15 grade. Nu avem reglaj pe înălțime sau de pivotare, de rotire din mod landscape în portrait nici nu poate fi vorba. Păcat, ar fi fost grozav măcar reglaj pe înălțime.

Capacul ce acoperă porturile de conectivitate le ascunde doar pe cele ce intră de jos în sus în monitor. Rămân vizibile porturile cu ieșire pe lateral, însă cablurile ce intră aici pot fi și ele trase prin spatele capacului și scoase prin zona inferioară a capacului. Astfel, ai parte și de un organizator de cabluri în același timp.

Standul oferă o foarte bună stabilitate monitorului, cele trei picioare sunt optim depărtate unul de celălalt, dar, din această cauză, ocupă și mult spațiu pe birou.

Un mini proiector ce va lumina sub monitor, în zona centrală, poate fi montat pe spate. Se conectează printr-un port miniUSB în zona dedicată de conectivitate.

Iluminarea este de tip RGB, fiind proiectat logo-ul ROG. Iluminarea este compatibilă Aura Sync, ceea ce înseamnă că poate fi sincronizată cu orice alt accesoriu ROG cu suport Aura Sync.

Meniul OSD al monitorului poate fi parcurs în trei feluri: prin butoanele dedicate de pe dispozitiv (unul de tip joystick, patru clasice), cu telecomanda sau prin software-ul ASUS DisplayWidget, ce poate fi descărcat de pe pagina oficială ASUS.

Meniul OSD al monitorului ASUS ROG Swift PG43UQ:

Meniul OSD de pe ASUS ROG Swift PG43UQ este suficient de intuitiv, navigarea se face simplu prin oricare dintre cele trei metode menționate mai sus.

ASUS ROG Swift PG43UQ este un monitor cu un design plăcut, adoptă suficiente elemente cu influențe gaming, fără a exagera. Construcția este de calitate, nimic nu lasă loc de comentarii negative.

Există un aspect pe care nu am cum să-l apreciez aici. Nu înțeleg de ce adaptorul de alimentare, mare și greu, este unul extern și de ce nu a putut fi integrat în interiorul marelui monitor. Nu este ca și cum ASUS ROG Swift PG43UQ este un dispozitiv compact și nu – ar fi fost loc. Să ai un adaptor în plus pe sub birou nu cred că este în avantajul niciuni utilizator.

Imagine

Test culori dupa calibrare monitor ASUS ROG Swift PG43UQ

ASUS ROG Swift PG43UQ propune specificații și tehnologii de top. Vorbim despre un panel VA pe 10-biți, cu rezoluție 4K și rată de refresh la maximum 144 Hz. Mai sunt multe altele ce merită admirația noatră, dar le luăm pe rând pe toate.

Monitorul aduce în pachet un raport de calibrare ce atestă că exemplarul a fost calibrat din fabrică. După testele mele, cu echipamentele proprii și după standarde diferite de măsurare, am obținut următoarele deviații Delta E, cu setările resetate la valorile din fabrică.

Deviații Delta E în modurile prestabiilite de imagine de pe ASUS ROG Swift PG43UQ:

Observăm că doar în modul sRGB avem o deviație medie sub 3. Repet, modul de măsurare, echipamentul și software-ul sunt diferite față de ceea ce folosește ASUS în fabrică, de aici și anumite diferențe.

După calibrare, monitorul ASUS ROG Swift PG43U a arătat ce poate panelul pe 10-biți.

Deviații Delta E după calibrarea monitorului ASUS ROG Swift PG43UQ:

Putem observa că acum avem deviații medii Delta E94 de doar 0.4, cu 0.8 pe Delta E2000. Maxim s-au atins deviații de 1.0 pe Delta E94 și 2.3 pe Delta E2000. Orice deviație Delata E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

ASUS ROG Swift PG43UQ anunță o luminozitate maximă tipică de până la 750 niți, cu un peak de până la 1000 niți în conținutul HDR nativ. Eu am măsurat o luminozitate maximă, în centrul ecranului, de nu mai puțin de 738 cd/mp, deci foarte aproape de ceea ce stă scris în fișa tehnică.

Distribuția iluminării pe un ecran complet alb arată că sunt ceva diferențe, de aproape 100 cd/mp.

Distribuția iluminării pe panoul monitorului ASUS ROG Swift PG43UQ (cd/mp):

Uniformitate iluminare monitor ASUS ROG Swift PG43UQ

În utlizarea normală, astfel de diferențe nu sunt vizibile, poate doar dacă utilizarea normală presupune să privești un ecran gri, așa cum vedeți mai jos:

Contrastul este bun, nativ având o rată de 4.000:1, în timp ce în mod dinamic se poate atinge un raport de 1.000.000:1. Cert este că negrul este adânc, asta dacă nu ții luminozitatea la maximum, când într-adevăr prinde ușoare nuanțe de gri.

Intervalul dinamic este extins, cel puțin după calibrare am observat detalii clare în zonele întunecate ale imaginii, detalii suficient de bine redate, fără prea mult zgomot de imagine prezent.

Unghiurile de vizualizare sunt largi, abia de la peste 45 de grade apar ceva difernețe de nuanță și scăderi de contrast.

Rezoluția 4K înseamnă conturări fine ale detaliilor, deși, la o diagonală de 43 de inch, dacă privești ecranul de la mai puțin de jumătate de metru densitatea ppi de 102 nu poate face minuni. Eu văd monitorul ASUS ROG Swift PG43UQ potrivit spre a fi montat pe perete și folosit de la o distanță de mai bine de 1 metru. În astfel de condiții conturarea este excelentă, totul apare perfect sharp.

Rata de refesh ridicată și suportul G-SYNC asigură în jocuri o experiență cursivă, fără întreruperi. Ai nevoie de un PC extrem de capabil spre a ajunge cu fps-urile către rata maximă de refresh în 4K, cel mai probabil nici nu te vei apropia măcar de cei 144 Hz suportați în 4K.

Timpul de răspuns de 1 ms este calculat de producător după metoda MPRT (Motion Picture Response Time). Mi-ar fi plăcut să-l știm pe cel măsurat după metoda GtG, pe MPRT se poate ajunge la 1 ms, dar numai în anumite condiții. Discuția este lungă, ce am observat eu în timpul celor câteva zeci de minute de test în jocuri precum GTA V, PUBG și Far Cry 5 este că uneori, destul de rar și nu tocmai deranjant, dar oarecum perceptibil, vor mai apărea fenomene ușoare de ghosting sau blur. Este vorba despre scenele complicate, cu multe detalii și culori. Nimic de speriat, doar de menționat la un astfel de monitor.

Chiar dacă ASUS ROG Swift PG43UQ nu este conceput neapărat pentru a fi conectat la console, eu îl văd cel mai bun lângă astfel de dispozitive. Stai relaxat la o distanță de circa 2 metri de monitor și de bucuri de culori vii, contrast înalt și o dinamică fluidă a imaginii.

Pentru conținut video, ASUS ROG Swift PG43UQ este cel puțin la fel de bun ca pentru jocuri. Este compatibil HDR10, deci conținutul nativ cu astfel de calități va arăta extrem de bine. Am urmărit câteva clipuri scurte de test, pe care le vizionez la toate monitoarele sau televizoarele HDR, și am descoperit că ASUS ROG Swift PG43U se descurcă excelent. Interval dinamic ridicat, culori saturate și contrast înalt, toate în aceeași scenă.

ASUS ROG Swift PG43UQ este un moniotr grozav, nu sunt puncte slabe evidente la capitolul imagine. Având în vedere cât costă un astfel de monitor ar fi fost grav să fie deficiențe tocmai la ceea ce contează cel mai tare.

Sunet

ASUS ROG Swift PG43UQ integrează două difuzoare a câte 10W fiecare. Calitatea sunetului este ok, dar nimic special. Bass aproape că nu există, în schimb avem frecvențe medii clare și înalte plăcute. Totuși, ca să aduci sunetul la nivelul calității imaginii este nevoie măcar de un sistem de sunet de tip 2.1, unul de bună calitate.

Volumul maxim din difuzoarele integrate este mai mult decât suficient pentru urmărirea unor clipuri pe YouTube, dar cam atât. Pentru jocuri, filme și muziză revin cu recomandarea unui sistem bun de sunet.

Folosind jack-ul de 3.5 mm ca ieșire de sunet pentru niște căști, iarăși e ok, dar nimic special. Mai bine folosești ca sursă PC-ul ori consola, nu văd de ce ai conecta căștile la monitor.

Conectivitate

Monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ

Aici avem ce trebuie, totuși fără elemente cu adevărat speciale. Avem câte două porturi HDMI 2.0, DisplayPort 1.4 și USB-A 3.0. Există un port USB-B ce activează porturile USB-A. Porturl miniUSB este doar pentru proiectorul RGB, în timp ce cele 2 jack-ul de 3.5 mm sunt pentru ieșire, respectiv intrare audio analog.

Mi-ar fi plăcut mai multe porturi USB-A, poate chiar unul USB-C și, de ce nu, un card reader. Poate chiar un port miniDP sau chiar DVI. Repet, avem cam tot ce trebuie, dar nimic special.

Preț

Monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ8.387 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Monitor gaming ASUS ROG Swift PG43UQ

ASUS ROG Swift PG43UQ este un monitor de gaming de top, cu un preț pe măsură. Puțini vor fi cei ce-și vor permite un astfel de monitor la noi în țară, însă nu despre asta este neapărat vorba aici. Este mai degrabă vorba despre o declarație din partea companiei taiwaneze, despre cât de capabili sunt cei de la ASUS atunci când își propun să ofere produse de top.

Nu are rost să mai lungesc mai mult această recenzie, rămân la final cele mai importante puncte pro și contra pentru monitorul de gaming ASUS ROG Swift PG43UQ:

PRO

  • imagine de cea mai bună calitate, aproape nimic nu i se poate imputa din această direcție;
  • compatibil HDR10, cu luminozitate uriașă, ce poate atinge în peak 1.000 niți;
  • excelent pentru gaming (4K, 144 Hz, 1 ms MPRS, compatibil G-SYNC);
  • construcție solidă, de calitate, design plăcut cu management optim al cablurilor prin intermediul capacului pentru zona de conectivitate.

CONTRA

  • standul nu oferă reglaj decât pe înclinare;
  • adaptorul de alimentare este mare și greu și este extern, nu înțeleg de ce nu a fost integrat în monitor.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.