Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd – review

04/11/2019

Cu monitoare de la ViewSonic m-am mai întâlnit de două ori până acum. V-am prezentat unul curbat de gaming și unul dedicat profesioniștilor din domeniul graficii și designului.

Acum vom vedea la lucru un monitor de entertainment, adică unul ce vrea să împace pe toată lumea, fără a dori să scoată neapărat ceva în față, dar care, așa cum am descoperit, nici nu dezamăgește în vreo privință.

Specificații pentru monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd

Specificatii monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Design

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Cutia în care vine monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd este foarte plată, iar pe lungime și lățime nu depășește cu mult dimensiunile efective ale monitorului. În pachet mai găsim standul din două bucăți, 3 șuruburi și o șurubelniță cu care să asamblezi suportul, 4 șaibe din burete pentru o eventuală montare pe suport VESA, cablu de alimentare, un cablu HDMI și un manual de utilizare:

Suportul de birou se atașează monitorului în doar câteva minute. Trebuie să înșurubezi două șuruburi în monitor și cu unul să unești cele două părți ale standului.

Imediat ce scoți monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd din cutie remarci grosimea absolut impresionantă a ecranului. În partea de sus a acestuia grosimea nu o depășește pe cea a unui smartphone actual:

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Nici către bază, în zona de conectivitate, grosimea nu este mare, cu mai puțin de 4 cm acest monitor ar arăta excelent montat pe perete.

Nici pe suport ViewSonic VX3276-2K-mhd nu se prezintă deloc rău, ba chiar aș spune că este cel mai reușit monitor pe care l-am întâllnit până acum. Piciorul ce se așează pe birou are o formă de trapez isoscel cu baza mică chiar… minusculă. Latura din față (baza mare) aduce o zonă cromată, cu aspect de oglindă, pe care stă scrisă denumirea producătorului:

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Suportul oferă o stabilitate foarte bună monitorului, dar nu dispune de reglaje decât pe înclinare, de la -4 la 15 grade:

Dat fiind faptul că acest monitor este unul din gama entertainment, ar fi fost de preferat mai multe opțiuni de ajustare a poziției.

Butoanele pentru accesarea meniului OSD sunt amplasate pe spatele monitorului, în colțul din stânga jos. Parcurgerea meniului OSD nu este cea mai facilă, poziționarea butoanelor nu te ajută să intuiești exact ce buton este corespunzător comenzii de pe ecran.

Meniul OSD al moitorului ViewSonic VX3276-2K-mhd:

Apăsarea butonului cel mai de sus deschide un meniu rapid cu modurile predefinite de afișaj pentru gaming. Orice alt buton apăsat, în afară de cel Power, va deschide un alt meniu cu câteva setări rapide, unde este și butonul de acces către meniul complet de setări.

Din punct de vedere al materialelor folosite, am apreciat la ViewSonic VX3276-2K-mhd marginea de metal din jurul ecranului. Deși doar lateralele și partea de sus sunt metalice, acest element conferă display-ului o rigiditate structurală mai mare, absolut necesară atunci când grosimea ecranului este atât de redusă precum la acest monitor.

În rest, chiar dacă avem numai plastic, acesta nu este tocmai rău. Calitatea nu este cea mai înaltă, dar nici nu o pot numi slabă.

ViewSonic VX3276-2K-mhd arată excelent, cu margini foarte înguste în jurul ecranului și cu o grosime extrem de mică a panelului. Suportul dă o notă de eleganță acestui monitor pe care îl consider cel mai arătos din tot ce am testat până acum.

Imagine

Test dupa calibrare monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Chiar dacă un monitor arată bine înainte de a-l porni, mai important este cum se descurcă odată ce-l pui în funcțiune.

Din fabrică, ViewSonic VX3276-2K-mhd pune la dispoziția utilizatorului multe, foarte multe moduri predefinite de afișaj. Sunt nu mai puțin de 6 moduri doar în secțiunea Game, pentru ca mai apoi să descoperi încă 6 moduri. Pentru unele dintre ele mai există și alte opțiuni, ca filtru Blue Light, așa că ai de căutat până găsești modul perfect pentru tine.

Eu am măsurat cu un colorimetru LaCie Blue Eye Pro deviațiile Delta E pentru mai toate modurile predefinite.

Rezultate măsurători Delta E monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd în modurile predefinite de afișaj:

Din păcate, niciunul dintre modurile predefinite nu oferă culori cât mai exacte. Deviațiile medii Delta E sunt mai mereu peste 7, doar în modul Text vedem o deviație Delta E medie de 6.8. Se putea mai bine chiar din fabrică, pentru că, așa cum o să vedem mai jos, panelul are potențial, dar numai după o calibrare corespunzătoare.

Rezultate măsurători după calibrare monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd:

Ecranul cu o adâncime de culoare de 10 biți afișează după calibrare deviații Delta E extrem de reduse. După standardul Delta E 94 avem o deviație medie de doar 0.2, cu un maxim de numai 0.6. Nici după standardul mai exigent Delta E 2000 nu primim deviații mai mari, cu una medie de 0.4 și una maximă tot de numai 0.6. Rezultate absolut excelente de la un monitor din gama asta de preț, fiindcă orice deviație Delta E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Luminozitatea maximă nu reprezintă unul dintre punctele pro ale acestui monitor. Nu trece de 250 cd/mp, ceea ce nu reprezintă o valoare tocmai de lăudat. Luminozitatea ceva cam scăzută poate pune mici probleme în spațiile puternic iluminate. Din fericire, situația este salvată într-o mare măsură de panelul ce nu reflectă mai deloc spațiul ambiant. Am văzut și un pic mai bine ce-i drept, dar și cu mult mai rău. Oricum ar fi, pentru prețul său, acest monitor se descură bine pe parte de reflexii ale ecranului.

Contrastul este ridicat. Cel nativ este la o valoare de 1.200:1, raport respectabil. Activarea Contrastului Dinamic ridică mult rata de contrast, dar aduce în unele condiții și schimbări ciudate de luminozitate, în funcție de conținutul afișat. Eu am preferat să mă bazez doar pe contrastul nativ, suficient de bun după calibrarea corespunzătoare a ecranului.

După calibrare am observat și un interval dinamic mai extins decât înainte de reglajul exact al culorilor. 

Unghiurile de vizualizare sunt foarte largi, tipice unui panel IPS. Abia după 45 de grade se pot observa mici pierderi calitative în dreptul culorilor și contrastului.

Uniformitatea iluminării din spate a panelului este optimă, nu sunt mari diferențe nici după ce am măsurat. Sunt diferențe de doar câteva cd/mp, ce oricum nu pot fi observate cu ochiul liber.

Timpul de răspuns de 4 ms de la gri la gri și rata maximă de refresh de până la 75 Hz îți permit și sesiuni de gaming la un nivel mai mult decât acceptabil. Asta cu atât mai mult cu cât monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd nu este unul dedicat gamingului. Nici input lag-ul nu mi s-a părut deranjant, deci consider că acest monitor poate fi luat în considerare pentru gaming ocazional, dar nu de performață.

Ecranul cu diagonala efectivă de 31.5 inch este tocmai bun pentru filme, pentru entertainment. Rezoluția 2K 2560 x 1440 pixeli asigură o conturare bună a detaliilor fine, chiar de lăudat pentru nivelul acesta de preț. Este foarte bine că nu avem parte de rezoluție doar Full HD, care, la această diagonală, nu ar fi reușit să se descurce la fel de bine precum cea 2K.

Pe scurt aici, ViewSonic VX3276-2K-mhd reușește să convingă prin culorile extrem de exacte după calibrare, prin panelul ce nu reflectă mai deloc mediul ambiant, prin rata nativă de contrast foarte bună, prin rezoluția 2K și prin capabilitățile de gaming. Ar fi fost de preferat măcar un mod predefinit în care deviațiile Delta E să fie mai mici și o luminozitate maximă ceva mai ridicată. 

Sunet

Cu două difuzoare a câte 2W fiecare, sunetul extern propus de monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd nu poate emite pretenții nici pe partea de calitate, dar nici ca volum maxim. Sunetul monitorului poate fi folosit la nevoie, dar în nici un caz nu l-aș putea considera cel principal al sistemului tău. Nu-i nimic grav aici, sunetul extern se încadrează în ceea ce am întâlnit mai mereu la mai toate monitoarele testate.

Nici prin jack-ul de 3.5 mm nu primim cel mai bun sunet. Este la un nivel mult mai scăzut atât calitativ, cât și ca intensitate de cel ce poate veni de la orice desktop sau laptop.

Conectivitate

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Cu două porturi HDMI v1.4, un Display Port v1.2 și un Mini Display Port v1.2, monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd are cam tot ce-i trebuie pentru imagine. Jack-ul de 3.5 mm este pentru ieșire analog de sunet.

Toate elementele de conectivitate sunt poziționate către partea de jos a spatelui monitorului, înspre stânga. Cablurile intră de jos în sus în fiecare port și îți permit astfel să montezi monitorul cât mai aproape pe perete.

Preț

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd – 1.280 lei pe PCgarage.ro

Concluzii

Monitor ViewSonic VX3276-2K-mhd

Pentru prețul său, ViewSonic VX3276-2K-mhd merită cu siguranță luat în considerare dacă nu ai nevoie de un monitor dedicat unei anumite activități. Dacă vrei un monitor ce se descurcă bine în orice scenariu, atunci acesta poate fi unul dintre cele cu un foarte bun raport calitate / preț.

Principalele puncte pro și contra pentru monitorul ViewSonic VX3276-2K-mhd:

PRO

  • design foarte reușit, cu margini înguste în jurul ecranului, cu grosime redusă și cu stand ce dă o notă aparte de eleganță;
  • imagine de foarte bună calitate după calibrare, cu culori extrem de exacte, contrast optim și interval dinamic suficient de extins;
  • panelul nu reflectă mai deloc mediul ambiant;
  • raport bun calitate / preț.

CONTRA

  • niciunul dintre modurile de afișaj presetate din fabrică nu oferă imaginea de care este capabil acest monitor după calibrare.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.