Telefoane Mobile

Motorola RAZR a fost lansat oficial la mijlocul lunii noiembrie, iar în acel moment s-a anunţat că primele precomenzi vor fi luate începând cu 26 decembrie, urmând ca primele livrări să fie făcute din 9 ianuarie.

Din păcate şi acest pliabil a fost amânat, la fel cum s-a întâmplat în cazul Samsung GALAXY Fold şi Huawei Mate X. De data aceasta motivul este unul diferit. Se pare că Motorola a decis să amâne cu câteva săptămâni lansarea comercială a smartphone-ului, deoarece cererea este foarte mare, iar în acest moment aceasta depăşeste capacitatea de producţie. Compania chineză vrea să îşi reorganizeze puţin producţia, astfel încât să poată acoperi întreaga cerere.

Motorola RAZR a fost anunţat la un preţ de peste 1500 dolari, iar solicitările peste aşteptări dovedesc încă o dată că preţul nu mai este o problemă când vorbim de astfel de modele inovatoare, unele ce aduc acel wow pe care mulţi oameni îl doresc.

Specificaţii complete pentru Motorola RAZR:

  • P-OLED pliabil de 6.2 inch cu rezoluție 2142 x 876 pixeli, aspect 21:9, 373 ppi, raport display / corp de 70.2%. Se adaugă și un ecran convențional de de tip G-OLED de 2.7 inch cu rezoluție 600 x 800 pixeli, rezistent la contactul cu picăturile de apă;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 710 dezvoltat pe 10nm, Adreno 616 GPU, 6 GB RAM și 128 GB stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 9.0 Pie;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, fără jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, LTEPP și SUPL, cititor de amprentă în partea spate;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7 și dual pixel PDAF + autofocus prin tehnologia laser, dual-LED flash, înregistrează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 2510 mAh cu încărcare rapidă la 15W, 205 gr. și dimensiuni de 172 x 72  x 6.9 mm când este deschis și pliat – 94 x 72 x 14 mm.
Sursa: liliputing.com