Motorola Droid RAZR HD vs Samsung Galaxy S III

/
/
14 dec. 12
/

Motorola Mobility a încercat să demonstreze că noul lor smartphone, Droid Razr HD, este peste hit-ul Samsung Galaxy S III prin evidenţierea punctelor forte ale ale acestuia.

Prima comparaţie se referă la partea de design. Motorola Mobility afirmă că Droid Razr HD este mult mai compact, cu o aderenţă mai ridicată şi desigur cu o formă mai atrăgătoare. În plus, aceştia spun că noul smartphone Motorola este mai puternic şi din punct de vedere hardware faţă de Samsung Galaxy S III.

Următorul punct important pe lista celor de la Motorola a fost acela al bateriei. Aceştia susţin că bateria smartphone-ului Droid Razr HD este cu 20% mai încăpătoare ca cea existentă pe Samsung Galaxy S III, adică oferă o autonomie mai ridicată. În plus, se spune că că telefonul Motorola este şi mai rezistent la şocuri.

Iar ultima comparaţie, una puţin neobişnuită, este despre viteza de download a aplicaţiilor. Specialiştii Motorola ne garantează că viteza de download de pe Droid Razr HD este cu aproape 50% mai rapidă decât pe Samsung Galaxy S III, iar în acest sens au făcut o comparaţie între timpul de descărcare a jocului Angry Birds pe Droid Razr HD şi Samsung Galaxy S III. Se pare că Angry Birds s-a downloadat cu 49% mai repede pe Droid Razr HD decât pe Samsung Galaxy S III.

Să fie adevărat tot ceea ce afirmă cei de la Motorola? Voi ce spuneţi?

Sursa: itmoldova.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.