După ce tocmai a introdus pe piața națională noul pliabil RAZR 60 Ultra, pentru care am venit deja cu primele impresii, Motorola continuă seria lansărilor din țara noastră și adaugă două noi smartphone-uri în gama Edge 60.
Specificații detaliate pentru Motorola Edge 60 și Edge 60 Pro
Smartphone Date tehnice | Motorola Edge 60 | Motorola Edge 60 Pro |
---|---|---|
Data de lansare | 24 aprilie 2025 | |
Ecran | P-OLED de 6.7 inch, raport 20:9, rezoluție 2717 x 1220 pixeli, 446 ppi, 120Hz, luminozitate maximă în peak de 4500 niți, 1 miliard culori, HDR10+ Protecție Corning Gorilla Glass 7i la Edge 60 Pro |
|
Procesor | Mediatek Dimensity 7300 pe 4 nm, octa-core cu 4 x 2.5 GHz Cortex-A78 + 4 x 2.0 GHz Cortex-A55 | Mediatek Dimensity 8350 Extreme pe 4 nm, octa-core cu 1 x 3.35 GHz Cortex-A715 + 3 x 3.20 GHz Cortex-A715 + 4 x 2.20 GHz Cortex-A510 |
Memorie | 8 / 12 GB RAM 256 / 512 GB spațiu de stocare Slot dedicat pentru card microSDXC | 8 / 12 GB RAM 256 / 512 GB spațiu de stocare |
GPU | Mali-G615 MC2 | Mali G615-MC6 |
Sistem de operare | Android 15 | |
Conectivitate | Dual SIM (eSIM + nanoSIM), 5G, Wi-Fi, Bluetooth, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, GALILEO (+ BDS și NAVIC la Edge 60 Pro), USB Type-C 2.0 | |
Camere foto și video | Cameră spate cu trei senzori: – 50 MP wide, 24mm, 1/1.56 inch, 1.0µm, f/1.8, OIS, multi-directional PDAF – 10 MP telephoto, 73mm (zoom optic 3X), 1/3.94 inch, 1.0µm, f/2.0, OIS, PDAF – 50 MP ultrawide, 12mm (122˚), 0.64µm, f/2.0, PDAF Filmează 4K cu 30 fps, Full HD 1080p cu 30/60/120/240 fps Cameră frontală de 50 MP, 0.64µm, f/2.0 Filmează 4K cu 30 fps, 1080p cu 30/120 fps |
|
Alte detalii | Certificări IP68/IP69 și MIL-STD-810H, senzor optic de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo cu Dolby Atmos | |
Baterie și Încărcare | 5200 mAh cu încărcare pe fir la 68W | 6000 mAh Si/C cu încărcare pe fir la 90W și încărcare wireless la 15W |
Greutate | 179 grame | 186 grame |
Dimensiuni | 161.2 x 73.1 x 7.9 mm | 160.7 x 73.1 x 8.2 mm |
Atât Edge 60, cât și varianta Pro, contiună pe linia de design introdusă de la seria Edge de anul trecut, și mă refer aici în special la cum urcă progresiv modulul cu camerele de pe spate, fără ca acolo să apară o bordură, să-i spunem. Se pare că nu doar mie mi se pare reușită abordarea, dacă Motorola a decis să păstreze această linie…
În fine, ambele modele lansate astăzi au ecran curbat pe lateral, în timp ce modelul Edge 60 Pro se pare că ar avea toate cele patru laturi curbate, după cum le prezintă Motorola. Este de fapt vorba despre un display curbat evident pe laterale și doar o idee pe celelalte două margini, fără ca aici să fie atât de vizibil arcul de cerc.

Ambele telefoane pot fi alese în diferite culori pentru carcasă și șasiu, cu două opțiuni pentru Edge 60 – Pantone Shamrock și Pantone Gibraltar Sea, respectiv trei variațiuni pentru Edge 60 Pro – Pantone Dazzling Blue, Pantone Shadow și Pantone Sparkling Grape.


Aparte de specificațiile pe care le-am structurat în tabelul de la începutul articolului, ar mai trebui aduse rapid în discuție și câteva dintre capabilitățile AI pe care Motorola le vrea scoase în evidență. Vorbim despre noua generație moto AI, care include funcții precum Catch me up, Pay attention, Remember this, Next Move și Smart Connect AI.
Pe lângă Edge 60 și Edge 60 Pro, Motorola a mai anunțat astăzi și două noi produse parte din ecosistemul companiei. Primul este Moto Watch Fit, care este un smartwatch cu ecran OLED de 1.9 inch, în timp ce căștile Moto Buds Loop sunt primele de tip open-ear de la Motorola, unele care au fost dezvoltate în colaborare cu Bose. În plus, o anumită versiune a acestor căști poate fi inclusă chiar în secțiunea de accesorii fashion, având în vedere că sunt decorate cu cristale Swarovski.

Dacă pentru accesorii nu am primit informații referitoare la prețuri, vă pot spune că Motorola Edge 60 va avea un preț recomandat de 2.499 lei și va fi disponibil în România în următoarele luni, în timp ce Motorola Edge 60 Pro are un preț recomandat de 2.999 lei. Acesta din urmă este disponibil în oferta specială de lansare în cadrul rețelei Vodafone, în perioada 25 aprilie – 8 mai. Telefonul va putea fi achiziționat cu o reducere de până la 250 EUR la un abonament nou sau la reînnoirea unui abonament existent, iar utilizatorii vor beneficia și de asigurare gratuită a ecranului timp de 3 luni.