Nikon D5100 [prezentare]

/
/
27 apr. 11
/

Nikon are niște concurenți puternici aruncați pe piața non-profesională a DSLR-urilor. Unul dintre aceștia a fost prezentat înainte, Nikon D7000. Imediat sub acest dispozitiv, este așezat modelul D5100. Acesta deține același senzor CMOS de 16.2 mega-pixeli, de altfel foarte performant. Diferența este că D5100 nu deține funcții precum controlul wireless al blitz-ului, carcasa din aliaj de magneziu, sistemul de focus cu 39 de puncte. De fapt toate acestea nu sunt atât de necesare pentru ca imaginea să fie la fel de calitativă (căci este!).

Așa cum obișnuiește Nikon la acest nivel de preț, controlul modului de captare al imaginilor este simplu și nu deține un sistem de autofocus integrat. Însă este capabil să captureze imagini în mișcare la o calitate full HD 1080p (24, 25 și 30 cadre pe secundă) atât NTSC cât și PAL, ce vor fi redate pe un ecran LCD de 3″ cu 920.000 de puncte care este și rabatabil și poate fi așezat în orice unghi, însă montat pe un trepied, mișcările pot fi limitate. Setările senzitivității luminoase sunt aceleași cu cele ale fratelui mai mare, ce ajung până la valori de ISO 25.600.

Dimensiunile carcasei sunt L 128mm x H 98mm x l 74mm. Viewfinder-ul prezent pe acest model însă nu oferă 100% din imaginea concretă, ci doar 95%. Conectivitatea este asigurată de un port USB, AV HDMI dar și un conector pentru microfon extern.

După cum am menționat și mai devreme, Nikon D5100 nu deține un sistem de focus integrat, ceea ce face ca rapiditatea focusării să depindă 100% de performanța obiectivului montat. De asemenea, asta înseamnă că obiectivele non-AF-S vor fi acționate exclusiv manual. Fotografierea continuă se poate face în limita a 4 cadre pe secundă.

Concluzii: Calitatea imaginii este, surprinzător, excelentă; interfață ușor de înțeles; ecran LCD cu rezoluție ridicată; focus Live View neobișnuit de rapid pentru clasa sa; posibilități de post-procesare și efecte numeroase.

Așadar, dacă vrei un model din clasa entry-level, însă D7000 este cam scump și nu îl vei folosi la nivel maxim, D5100 poate fi alegerea ta cea mai bună. Chiar dacă nu are motor de focus integrat, controlul meniului și modului de fotografiere este făcut prin puține butoane iar plasticul predomină, camera oferă calitate a imaginilor ridicată cu o plajă largă de alegere a sensibilității ISO (100-25.600).

[nggallery ID=32]

 

iFixIt, cei care au o plăcere deosebită pentru dezasamblare, au desfăcut acest model în mai multe bucăți, astfel încât cei mai curioși pot vedea toate componentele din care acest model este alcătuit.

Kit-ul Nikon D5100 cu obiectiv 18-105mm VR AF-S DX este de 4100 RON pe piața locală, iar cel cu obiectiv 18-55mm VR este de 3500 RON.

Categorii: Foto si Video, Nikon
Cuvinte cheie: D5100, entry-level, high ISO, Nikon
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Samsung Freestyle+ sau cum arată un proiector portabil cu funcții AI, Real-Time Focus și Wall Calibration

Samsung a lansat cel mai nou proiector portabil din portofoliul său: Samsung Freestyle Plus. Noutățile sunt pe partea de luminozitate, AI ce ajută pe partea de optimizare a ecranului și alte câteva elemente ce le descoperiți în rândurile următoare.

Cameră auto DVR duală 70mai A810S – review (Calitate 4K HDR și opțiuni extinse la un preț mai mult decât corect!)

Sunt utilizator de camere auto DVR de ani buni, nu mai concep să nu echipez mașina cu așa ceva. Motivele sunt bine știute de toată lumea, haosul din traficul din țara noastră ne cam obligă să avem un martor întotdeauna de față la unele dintre cele mai inimaginabile evenimente ce pot apărea. 

Mio MiVue Pro 802W Pro, 803W Pro, 903W Pro și 903WD Pro Dual – concepute spre a fi folosite și când automobilul este parcat, iar prețurile încep de la 469 lei cu kitul de parcare inclus

Mio a lansat o întreagă gamă de dashcam-uri auto: MiVue 802W Pro, MiVue 803W Pro, MiVue 903W Pro și Mio MiVue 903WD Pro Dual.