Noi zvonuri despre viitoarea serie iPhone 17 – modul foto cu estetică schimbată şi Dynamic Island mai mic

Smartphones
/
/
29 dec. 24
/

Sunt variante şi variante, opţiuni şi opţiuni, iar cele mai recente surse ne prezintă un astfel de posibil design:

Dacă surse anterioare ne-au transmis o estetică în stilul Google Pixel, acum primim ceva similar doar pe versiunea standard. iPhone 17 ar putea veni cu un modul orizontul poziţionat destul de sus, în timp ce pentru categoria Pro ni se prezintă o alungire a actualului format, toate prinse într-un modul generos şi cu ceva senzori mutaţi mai la dreapta.

Fiind prea devreme pentru informaţii certe, sunt şanse ca aceste schiţe să fi fost doar luate în considerare cândva de reprezentanţii Apple, fără o aplicare nici măcar într-o versiune de test.

O altă noutate confirmată deja din mai multe surse este cea a unui Dynamic Island mai mic. Se pare că mărul muşcat va aduce în 2025 o „pilulă” redusă în dimensiuni, una care va avea însă aceleaşi rol ca până acum.

Rămâne de văzut ce decizie finală va fi luată, important este că acum nu doar fanii Apple vor o schimbare, ci şi compania. 2025 se anunţă un an interesant din acest punct de vedere.

Sursa: phonearena.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.