Nokia 2.2 – telefon ieftin parte a programului Android One

06/06/2019

HMD Global a anunţat astăzi cel mai ieftin smartphone din portofoliu parte a programului Android One: Nokia 2.2. Vorbim de un telefon destul de modest, însă faptul că rulează o versiune stock de Android 9.0 Pie ne dă o urmă de speranţă.

Specificaţii complete pentru Nokia 2.2:

  • display TFT LCD de 5.71 inch cu rezoluție HD+ (1520 × 720 pixeli), aspect 19:9, protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek Helio A22 de tip quad-core tactat la 2.0 GHz, 2 / 3 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și suport pentru card microSD de până la 400 GB;
  • Android 9.0 Pie;
  • slot combo, 4G VoLTE, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM;
  • cameră foto de 13 Megapixeli cu deschidere f/2.2, PDAF, LED flash și cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 3000 mAh, 153 gr. și 9.3 mm grosime.

Interesant este că HMD Global a evidenţiat încă de la prezentare că Nokia 2.2 va primi update oficial la Android Q, cât şi 3 ani de actualizări de securitate. Telefonul este şi cel mai ieftin device cu buton dedicat pentru Google Assistant.

Nokia 2.2 va fi disponibil în România începând cu luna iulie, pe negru, la un preţ de plecare de 449 lei.

httpvh://youtu.be/qVeoXBol3vc

Categorii
Tag-uri
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.