Nokia 8 – review

16/12/2017

Deși zvonurile legate de noul flagship al celor de la Nokia, ce va avea indicativul 9, circulă de ceva vreme, chiar și la data publicării acestui review Nokia 8 încă reprezintă vârful de gamă al companiei finlandeze.

Așa că, în continuare, vom vedea cum se descurcă Nokia 8 și dacă își merită locul printre celelalte smartphone-uri de top disponibile la această dată.

Specificații pentru Nokia 8:

Specificatii Nokia 8

Design

În cutia primită de noi am găsit, pe lângă smatphone-ul propriu-zis, încărcătorul rapid pe USB, cablu USB Type-C la USB 3.1, agrafă pentru accesarea slotului dual-sim de tip combo, plus câteva hârtii cu diferite informații. După câte știu, în pachetul de retail veți primi și o pereche de căști de tip in-ear, care însă au lipsit în cazul nostru.

2017 a reprezentat anul în care mai toți producătorii importanți de telefoane mobile au propus, cel puțin pentru vârfurile de gamă, un cât mai bun raport corp / ecran. A se vedea cazurile Samsung, Apple, LG, Huawei prin seria Mate și alții. Nokia, cel puțin până la această oră, ne arată că flagship-ul lor nu se poate lăuda cu un design în trend.

Cu toate acestea, dacă nu ții neapărat la o parte frontală care să fie ocupată în cea mai mare parte de ecran, Nokia 8  nu are cum să dezamăgească. Mă refer în principal la construcție și materiale, ce nu lasă loc niciunui comentariu negativ.

Smartphone-ul este alcătuit din materiale precum metalul și sticla, ce se unesc unul cu celălalt în mod direct, nu există vreo fâșie de plastic, cel puțin nu la exterior. Arc band-urile sunt frumos integrate, ba chiar aș spune că sunt aproape invizibile, iar finisările din dreptul lor, cât și al întregului ansamblu, sunt de nota 10.

Spuneam că raportul corp / ecran nu este unul cu care să te lauzi în 2017. Marginile de deasupra și de sub ecran sunt de-a dreptul uriașe după standardele actuale. Cea de jos reușește să găzduiască atât butoanele capacitive cu rol de Înapoi și Aplicații Recente, cât și senzorul de amprentă ce acționează și ca tastă Home, și mai rămâne destul loc atât deasupra lor, cât și sub aceste elemente. Lungimea este apropiată de cea a unor telefoane cu ecrane de 5.5 inch, și nu vorbim neapărat despre unele de tip borderless.

Deasupra ecranului vedem camera frontală, difuzorul pentru apeluri și, în colțul din dreapta-sus, logo-ul Nokia.

Zona de pe spate ce-ți atrage imediat privirea este cea a camerei principale duale, cu optică Zeiss, încadrată de o margine cromată. Sub aceasta vedem din nou denumirea producătorului.

Designul lui Nokia 8 este simplu, curat, și poate plăcea celor ce nu caută neapărat cel mai ridicat raport corp / ecran. Telefonul se simte excelent în mână, senzația de calitate predomină, materialele și finisările sunt la cele mai înalte standarde.

Ecran și sunet

Nokia 8 folosește un ecran IPS de 5.3 inch pentru care a propus o rezoluție QHD 2560 x 1440 pixeli. Aceste cifre rezonează într-o densitate a pixelilor de 554 ppi, mai mult decât suficientă indiferent de pretenții.

Display-ul, pe scurt, este excelent, demn de un adevărat vârf de gamă. Culorile sunt bine reproduse, exacte, vibrante, dar fără a deveni deranjante. Luminozitatea maximă este una dintre cele mai ridicate pe care le-am văzut până acum, iar contrastul se află și el la un nivel înalt.

În plus față de toate acestea, lizibilitatea în lumină naturală puternică, chiar și în bătaia directă a razelor solare, este foarte bună.

Ecranul lui Nokia 8 este unul de cea mai bună calitate, nu are practic niciun element care să-l tragă în jos. Cei cu adevărat pretențioși și care analizează la sânge, vor observa o ușoară tentă de albastru în culoarea albă, ceea ce se traduce într-un balans de alb setat către zona rece. Absolut nimic deranjant însă și observabil doar când compari direct cu alte ecrane.

Sunetul extern este redat de Nokia 8 din spatele unei micuțe grile duble de pe laterala de jos. Din spatele acesteia nu te-ai aștepta la prea mult, însă realitatea este alta. Chiar dacă volumul maxim nu este cu adevărat cel mai ridicat, calitatea sunetului este foarte bună, chiar și la intensitate maximă nu apar distorsiuni. Înaltele și mediile sunt excelent reproduse, doar bassul, așa cum se întâmplă la marea majoritate a telefoanelor, nu poate fi adânc.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația se dovedește și mai plăcută. Din fișa tehnică observăm că Nokia 8 aduce sunet la calitate maximă 24-bit/192 kHz. Asta înseamnă că, atunci când încarci fișiere de calitate înaltă, Nokia 8 te va impresiona cu adevărat. Cuplează o pereche de căști de calitate și vei savura fiecare secundă în această combinație. Poate singura critică pe care o pot aduce este legată de volumul maxim, care mi-ar fi plăcut să fie la o intensitate mai mare.

Hardware, sistem de operare și aplicații

 

Până acum doar despre design am putut afirma că nu se află în trend cu ceea ce oferă concurența din zona flagship. Și în continuare va fi la fel, întrucât Nokia 8 propune una dintre cele mai performante soluții de procesare din 2017, chipset-ul Qualcomm MSM 8998 Snapdragon 835, cu procesor octa-core cu 4 nuclee Kryo tactate la 2.5 GHz și 4 Kryo ce rulează la 1.8 GHz.

Cei 4 GB de memorie RAM plus 64 GB (50.75 GB disponibili utilizatorului) spațiu de stocare, încadrează și ei terminalul Nokia 8 în zona flagship și fac ca orice aplicație să ruleze excelent.

Pe partea grafică ansamblul este ajutat de un accelerator Adreno 540, un monstru ce nu se sperie nici de cele mai pretențioase titluri. Acestea rulează optim chiar și un ecran 1440p, detaliile și fps-ul fiind mereu la cote înalte.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu date hardware despre Nokia 8:

Când spunem Nokia în era HMD Global, spunem Andorid fără niciun fel de intervenție la nivel de interfață din partea producătorului hardware. Doar gama Pixel și unele modele din programul Android One (desigur și alte câteva modele izolate) mai propun acest gen de Android, curat și nemodificat.

Asta înseamnă că totul rulează excelent, așa cum ar trebui tot timpul. Ansamblul hardware puternic și un Android nativ nu au cum să producă neplăceri.

Mai mult de atât, Nokia a promis update către Android Oreo pentru toate modelele din gama actuală. L-am testat pe Nokia 8 la început cu Android 7.1.1 Nougat, pentru ca mai apoi să-l văd la lucru și alături de Android 8.0 Oreo, cu toate noutățile introduse de cel mai recent software by Google.

N-a contat că aveam Nougat ori Oreo, Nokia 8 s-a descurcat excelent la nivel de interfață, navigare prin meniu, actualizări și orice altceva.

Nu doar că aduce Android curat, dar Nokia nici nu încarcă sistemul cu aplicații preinstalate inutile. Avem parte doar de suita completă Google. Iată absolut toate aplicațiile preinstalate pe Nokia 8: Agendă, Calculator, Calendar, Cameră Foto, Cărți Play, Ceas, Chioșc Play, Chrome, Drive, Duo, Filme Play, Fișiere, Gmail, Google, Google Foto, Google Handwriting Input, Imagini de fundal, Jocuri Play, Keep, Magazin Play, Maps, Messages, Muzică Play, Setări, Support, Telefon și Youtube.

Galerie cu capturi de ecran din meniul lui Nokia 8:

Performanță

Nokia 8 a trecut prin încercările mai multor teste de benchmark, iar toate rezultatele au fost structurate în tabelul de mai jos:

Teste benchmark Nokia 8

Conectivitate

Fiind vorba despre un vârf de gamă și având în vedere că Nokia 8 este echipat cu un chipset destinat acestor modele, nici partea de conectivitate nu a avut de suferit.

Nokia 8, în varianta ajunsă la noi, aduce conectivitate 4G Cat 8 (450/50 Mbps download/upload) și slot dual-sim combo, ce poate primi fie două cartele nano sim fie un nano sim + un card microSD de până la 256 GB.

Mai avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band (2.4 și 5 GHz), Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, NFC, iar pentru poziționare GPS cu A-GPS, GLONASS și BDS.

Portul USB-Type C este amplasat pe latura de jos, jack-ul de 3.5 mm este sus, iar butoanele pentru reglarea volumului și cel Power sunt pe marginea din dreapta.

Senzorul de amprentă este poziționat sub ecran, în centru, și îndeplinește și funcția de buton Home. Are o rată de recunoaștere extrem de ridicată, nu știu dacă a ratat de 5 ori timp de o lună de zile. În plus, face asta la 360 de grade, deci nu contează cum așezi degetul pe senzor. Poate singura nemulțumire ar fi că nu este cel mai rapid senzor, uneori durează o secundă până deblochează ecranul. Eu însă pot trăi cu asta când rata de recunoaștere este atât de ridicată.

Niciunul dintre elementele de conectivitate nu a creat niciun fel de problemă. Nokia 8 are o recepție bună a semnalului GSM, stabilă, iar în apelurie de voce oferă claritate și un volum maxim suficient în difuzor.

Cameră foto și video

Multe dintre flagship-uri au trecut pe soluții cu senzori duali pentru camerele foto principale. Aici, Nokia 8 s-a aliniat trendului și propune o soluție ce folosește doi senzori de câte 13 Megapixeli fiecare. Unul este color, celălalt de tip monocrom, ce vrea să ajute în aducerea unor detalii bogate în imagini.

Senzorul color propune, în plus față de cel monocrom, stabilizare optică a imaginii. Deschiderea nu este cea mai mare, cu f/2.0 se spune că nu se pot face minuni în low light. Nici dimensiunea pixelului nu este prin top, fiind vorba despre 1.12µm.

Chiar dacă nu a intervenit deloc în sistemul de operare Android, Nokia a făcut modificări în ceea ce privește interfața aplicației camerei foto. Aici totul este aerisit, intuitiv și ușor de accesat. În mod lanscape, pe dreapta avem scurtături către flash, mod HDR, timer, camera frontală/pricipală și mod de captare (Culoare, Twin, Monocromie), precum și butonul către Opțiuni. În stânga avem declanșatorul pentru foto ori video, în funcție de modul în care ne aflăm. Tot aici putem alege pentru foto dintre modul Manual, Bokeh Live, Foto (Automat), Panoramă și Înfrumusețare. Pentru Video avem Videoclip, Cu încetinitorul și Filmare lentă.

Capturi de ecran din aplicația camerei foto de pe Nokia 8:

Chiar dacă cifrele din fișa tehnică din dreptul camerei foto nu anunță rezultate spectaculoase, Nokia 8 dovedește că se poate bate de la egal la egal cu compeția și aici. Rezultatele sunt impresionante din orice direcție am analiza imaginile. Detalii sunt din belșug și bine conturate, culorile vii, dar exacte, iar contrastul ridicat. Gama dinamică nu este cea mai extinsă, dar puteți lăsa activat modul HDR pe Auto și veți avea parte de surprize plăcute.

Totuși, Nokia 8 dezamăgește pe partea foto-video la un capitol esențial: autofocusul. Acesta dă rateuri aș spune de prea multe ori, chiar și în lumină suficientă ”scapă din mână” uneori zona de focus, mai ales la scene Macro. Nici nu mai vorbesc în low light, când abia dacă reușește să pună în clar jumătate din scene. La fel și pentru video, când se întâmplă uneori să vâneze focusul constant.

Asta ar fi marea problemă pe partea foto-video pentru Nokia 8, în rest avem parte de rezultate foarte bune și funcții interesante. Una dintre ele ar fi cu siguranță modul Dual de fotografiere și captare video, ce folosește simultan atât senzorul frontal, cât și pe cel principal, reunind ambele scene într-o singură încadrare.

Un ultim aspect pe care vreau să-l menționez aici este dat de înregistrarea sunetului în modul video. Nokia 8 folosește tehnologia OZO pentru captarea sunetului, ceea ce înseamnă o excelentă redare a acestuia. Vorbim despre folosirea a 3 microfoane High Dynamic Range și a unui algoritm special ce poate repezenta mult mai bine direcția din care vine sunetul. Nu este nevoie să redați clipurile video pe un dispozitiv special, oricare va suporta și va reda sunetul așa cum a fost înregistrat de Nokia 8. Cel mai bine vă puteți convinge de modul de înregistrare a sunetului cu o pereche de căști pe urechi.

Camera frontală este și ea la înălțime, aduce tot un senzor de 13 Megapixeli și optică Zeiss. Dispune și de autofocus și generează rezultate excelente. Poate filma și ea tot la rezoluție 4K 2160p.

Clip video 4K 2160p filmat cu Nokia 8

Clip video Slow Motion filmat cu Nokia 8

Galerie de fotografii realizate cu Nokia 8:

Autonomie

Autonomie Nokia 8

Nokia 8 integrează o baterie de 3090 mAh, iar carcasa unibody înseamnă că nu avem acces la aceasta. Auspiciile nu par în favoarea autonomiei, mă refer în special la ecranul IPS cu rezoluție QHD. Chipset-ul Snapdragon 835 este deosebit de eficient, dar, fiind și unul extrem de puternic, nu are cum să consume prea puțină energie atunci când este pus serios la lucru.

Așadar, autonomia oferită de Nokia 8 nu avea cum să fie de-a dreptul grozavă. Totuși, în utilizarea zilnică s-a dovedit suficient de bună spre a oferi o zi de dimineața până seara într-un regim mediu spre intensiv. Cu luminozitatea ecranului pe Auto poți trece chiar și în a doua zi, dar depinde mult de modul de folosire.

În testul specific Gadget.ro, când rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul nostru de YouTube, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Nokia 8 a rezistat doar câteva minute peste 4 ore de la o baterie plină până la 10% din capacitate. Foarte mult influențează aici luminozitatea ecranului ce se află la un nivel extrem de ridicat când o reglăm la 100%.

Din punct de vedere al încărcării, Nokia 8 aduce Quick Charge 3.0, ceea ce înseamnă că, folosind încărcătorul din pachet, bateria va ajunge de la zero la 25% în doar 15 minute, pentru ca după o jumătate de oră să avem deja 47%. După o oră de la începerea încărcării ajungem la 72%, iar complet plin vom avea acumulatorul după aproape 2 ore.  

Preț

Nokia 8 –  2.599 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Chiar dacă așteptăm de ceva timp adevăratul flagship al celor de la Nokia, pentru moment trebuie să-l considerăm pe Nokia 8 reprezentantul de la vârful gamei companiei finlandeze. Iar asta înseamnă că trebuie comparat cu greii industriei.

Nokia 8 reușește, din punctul meu de vedere, să fie la înălțime la majoritatea capitolelor de analiză. Nu este perfect, niciun smartphone nu pot spune că este, dar mi-a lăsat o impresie plăcută. Dacă ar fi reușit mai mult pe partea de design, nu neapărat cu un raport ecran / corp de neegalat, ci măcar cu elemente cât de cât inedite. Nu-i deloc urât, nici ciudat, este extrem de bine construit, cu materiale alese, dar parcă nu mai este destul în 2017.

Totuși, știți unde face o figură frumoasă? În dreptul prețului, zic eu. Când mai toți competitorii au venit cu prețuri de lansare de mai bine de 700 de euro, Nokia 8 a costat de la bun început mai puțin de 600 de euro. Iar asta fără a face compromisuri majore.

Nu mai lungesc mult acest text, rămân pentru final principalale argumente pro și contra din dreptul lui Nokia 8:

PRO

  • construcție excelentă, demnă de statutul vârf de gamă, cu materiale de calitate și finisări atente;
  • ecran de cea mai bună calitate, cu o lumnozitate extrem de ridicată, culori plăcute și contrast înalt;
  • sunet extern bun și foarte bun prin jack-ul de 3.5 mm;
  • Android nativ și update-uri garantate de producător (a făcut trecerea în timpul testelor de la Android Nougat la Android Oreo), doar câteva aplicații preinstalate;
  • rezultate foarte bune din partea ansamblului de camere foto, cu excepția autofocusului (vezi punctul contra).

CONTRA

  • autofocusul camerei principale nu este cel mai exact, dă rateuri în special în scenele low light și uneori la cele tip macro.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.