Nothing va lansa primul său smartphone în 2022 (companie fondată de către Carl Pei, co-fondator al OnePlus)

/
/
16 oct. 21
/

Carl Pei ce a fost co-fondatorul OnePlus a părăsit compania în 2020, iar în 2021 şi-a creat propriul start-up, Nothing.

Deşi iniţial “pastilele” aruncate presei de specialitate sugerau că Nothing se va axa strict pe produse din sfera audio (în vară au fost anunţate căştile Nothing Ear (1) ), deciziile strategice din ultima perioadă au confirmat ceea ce aşteptam încă de la înfiinţarea companiei: un smartphone.

Dacă la începutul anului Andy Rubin a cedat dreptul de proprietate asupra companiei Essential, în urmă cu doar câteva zile am aflat că Nothing şi Qualcomm au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea de viitoare device-uri. Toate acestea au creionat ideea unui telefon inteligent, iar cele mai noi surse susţin că acesta va fi anunţat de Nothing în prima parte a anului viitor.

Până atunci Nothing va mai lansa un produs spre sfârşitul acestui an, o baterie externă ce se va numi Nothing Power (1).

Personal am mari aşteptări de la viitorul smartphone Nothing. Carl Pei are experienţa necesară de a crea un nou OnePlus, unul fără influenţele strategice de consum din spatele unor producători giganţi.

Credeți că va reuși?

Sursa: 91mobiles.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.