Noutățile introduse în 2021 pe televizoarele LG OLED, QNED Mini LED și NanoCell

13/01/2021

CES 2021 este în plină desfășurare și totți producătorii importanți din domeniul electronicelor sunt pe val cu lansările. LG are multe noutăți pentru noi, oricine poate face tur virtual la standul CES.

Pe zona de televizoare, LG anunță extrem de multe noi modele, unele actualizate, altele complet noi.

În segmentul OLED, cea mai nouă serie G1 de la LG prezintă display-uri din gama OLED evo, următorul pas în evoluția tehnologiei OLED TV, care oferă o luminozitate mai bună pentru imagini puternice, clare și realiste.

În seria C1 există de acum o gamă variată de opțiuni de dimensiuni, de la versiunea de 48 de inch, preferată de gamerii pasionați, până la noul model gigant de 83 de inch. Mai mult decât atât, noul Gallery Stand este o alternativă atractivă la suportul elegant Gallery Design, pentru cei care doresc mai multă flexibilitate în design-ul interior.

Televizoarele LG OLED din seriile Z1, G1 și C1, precum și cele LG QNED Mini LED QNED99 și QNED95, dar și modelele LG NanoCell NANO99 și NANO95 integrează de acum un nou procesor inteligent α9 Gen 4 AI. Acesta folosește tehnologia deep learning pentru a îmbunătăți upscaling-ul, spre recunoaște obiecte de pe ecran precum fețele și corpurile și pentru a face distincția între prim-planuri și fundaluri, procesând fiecare obiect în mod independent. Având capacitatea de a detecta genul de conținut, procesorul α9 Gen 4 AI optimizează și mai mult calitatea imaginii, cantitatea de lumină din scene, analizând în același timp și condițiile ambientale din diferite medii de vizionare.

Procesorul α9 Gen 4 AI aduce în prim plan o nouă versiune a AI Sound Pro de la LG. Astfel, mixarea virtuală a sunetului surround 5.1.2 oferă o experiență audio  captivantă cu ajutorul difuzoarelor încorporate ale televizorului, în timp ce Auto Volume Leveling asigură un nivel de volum constant atunci când comutați între canale sau între aplicații de streaming.

Platforma nouă smart webOS 6.0 propune un Home Screen complet reproiectat, cu îmbunătățiri ale performanței și caracteristicilor. webOS 6.0 oferă acces mai rapid la aplicații și o capacitate mai simplă de descoperire a conținutului, cu recomandări mai personalizate.

Pentru pasionații de jocuri, televizoarele OLED 2021 de la LG sunt echipate cu funcții noi, cum ar fi Game Optimizer, împreună cu un timp de răspuns de 1 milisecundă, input lag redus și patru porturi care acceptă cele mai recente specificații HDMI.

Televizoarele LG OLED sunt compatibile G-SYNC, acceptă FreeSync Premium și au un refresh rate variabil (VRR), toate pot fi gestionate în cadrul Game Optimizer.

LG NanoCell TV Lineup

Game Optimizer, prezent pe toate televizoarele webOS LG 2021, inclusiv pe televizoarele QNED Mini LED și NanoCell, aplică automat cele mai bune setări de imagine în funcție de tipul de joc, indiferent dacă vorbim despre first-person-shooter, role-playing sau despre un real-time strategy title.

Panourile utilizate în gama de televizoare OLED 2021 au fost certificate de Swiss-based Societe Generale de Surveillance (SGS) ca având un impact minim asupra mediului.

LG OLED 83 C1

Televizoarele LG OLED sunt, de asemenea, potrivite pentru sănătatea vederii. În plus față de recunoașterea TÜV Rheinland pentru lumina albastră redusă și certificarea flicker-free de la Underwriters Laboratories, televizoarele OLED de la LG utilizează primele panouri TV certificate Eyesafe din lume, care îndeplinesc cerința de emisii de lumină albastră redusă a Eyesafe (agenție de standarde de sănătate din SUA). Mai mult, testele au arătat că televizoarele LG OLED emit cu aproximativ 50% mai puțină lumină albastră decât un panou TV LCD de dimensiuni similare.

Cel mai probabil voi testa câteva televizoare LG din gama pregătită pentru 2021, așa că vom putea vedea împreună cum se descurcă aceste dispozitive în viața reală și vom putea trage concluzii obiective.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.