Am primit OnePlus 11 la review înainte de lansare sa din Europa, iar impresiile formate le-am grupat în articolul de față. Trebuie să fac o scurtă introducere și să precizez că am avut smartphone-uri OnePlus în poziția de daily driver, de la OnePlus 5T, OnePlus 6, OnePlus 6T, OnePlus 7T, iar pe OnePlus 8T l-am testat pentru câteva săptămâni. 

Așa că atunci când mi s-a propus să testez OnePlus 11 nu am testat pe gânduri. Este primul smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 pe care-l folosesc și mă pregătesc pentru alte modele ce vor dispune de acest hardware. OnePlus mi l-a pus în pachet în configurația cu 16 GB RAM și 256 GB stocare, iar pe lângă telefon au sosit și căștile OPPO Enco X2, căști ce vor fi oferite ca bonus în etapa de precomandă. 

Cutia în care a venit sample-ul de test al OnePlus 11 5G

Știți că OnePlus și-a pierdut din independența operațională și a intrat cumva sub umbrela OPPO. Asta nu-i neapărat rău, nu este ca și cum OPPO ar produce smartphone-uri proaste sau nu ar fi făcut parte din același grup etc. 

A rămas cu OxygenOS în Europa și nu sosește cu ColorOS preinstalat, așa cum se întâmplă în China. Conținutul pachetului și atenția la detalii au rămas aceleași, nu și-au pierdut individualitatea în acest sens.

Specificații

Smartphone

Date tehnice
OnePlus 11 5G
Data de lansare7 februarie*
EcranLTPO3 AMOLED de 6.7 inci cu rezoluție 3216 x 1440 pixeli și rată de refresh de până la 120Hz, Dolby Vision, HDR10+, luminozitate de până la 1300 nits în peak, raport display / corp de 89.7%
ProcesorQualcomm Snapdragon 8 Gen2 dezvoltat pe 4nm cu 1 x Cortex-X3 la 3.2 GHz, 2 x ARM Cortex-A715 la 2.8 GHz, 2 x Cortex-A710 la 2.8 GHz și 3 x Cortex-A510 la 2.0 GHz
Memorie16 GB RAM și 256 GB stocare de tip UFS 4.0
GPUAdreno 740 la 680 MHz
Sistem de operareAndroid 13 cu OxygenOS 13
Conectivitatedual-sim + eSIM, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6 /7, bluetooth 5.3, NFC, difuzoare stereo, USB Type-C 2.0, localizare dual-band pe GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și cititor de amprentă optic integrat în display
Cameră foto și videowide de 50 Megapixeli cu f/1.8 - echivalent 24mm, PDAF și OIS;

tele de 32 Megapixeli cu f/2.0 - echivalent 48mm, PDAF și zoom optic 2x;

ultrawide de 48 Megapixeli cu f/2.2 și unghi de 115 grade, autofocus;

dublu-LED flash, filmează 8K cu 24 fps și 4K cu până la 60 fps, 1080p cu până la 240 fps, gyro-EIS, Hasselblad Color Calibration;
Cameră de selfie-uri16 Megapixeli cu f/2.4 - wide de 25 mm, filmează la 1080p cu 30 fps și gyro-EIS
Baterie5000 mAh cu încărcare pe fir la 100W, de la 0 - 100% în 28 minute
Greutate205 gr.
Dimensiuni 163.1 x 74.1 x 8.5 mm

*Lansare pentru varianta europeană a OnePlus 11 cu OxygenOS 13 în rol de sistem de operare preinstalat. 

Pachet și design

Cutia lui OnePlus 11 5G

A sosit la review într-un kit conceput pentru site-urile de tehnologie etc. Într-o cutie roșie de dimensiuni mari se aflau smartphone-ul, căștile OPPO Enco X2 ce sosesc ca bonus în țara noastră și câteva pliante cu cele mai importante specificații. 

Cutia telefonului era inscripționată OnePlus 11 5G pe o laterale, iar printre elementele evidențiate se află și Hasselblad, camera foto principală beneficiază de calibrare a culorilor de la acest nume cu istoric în domeniu. În pachet se aflau pe lângă smartphone și încărcătorul pe fir la 100W, dar și cablul de alimentare USB Type-C – USB. Mă așteptam să descopăr un cablu USB Type-C la ambele capete. 

Lipsește husa de protecție, dar are folie de protecție aplicată din fabrică peste display-ul de 6.7 inci. Mai sunt și ceva ghiduri cu instrucțiuni de utilizare și agrafă pentru slotul dedicat celor două cartele nanoSIM. 

Folosesc Vivo X80 Pro, iar OnePlus 11 5G mi s-a părut ceva mai compact, de la primul contact. M-am uitat pe specificații și are display cu doar 0.08 inci mai mare, dar stă mai bine la grosime și înălțime & lățime. Culmea este că OnePlus-ul are baterie cu 300 mAh mai mare. Lipsește tehnologia de încărcare wireless, X80 Pro se alimentează la 50W wireless. În fine, este un smartphone pe care te adaptezi imediat să-l folosești. 

Raportul display / corp are 89.7%, camera de selfie-uri a fost adus în colțul din stânga sus. Slider-ul pentru trecerea între modurile de sunet se află pe lateral dreapta, alături de butonul de pornire. Are structura de rezistență din aluminiu, spatele și partea frontală îmbrăcate în sticlă. L-am testat în varianta de culoare denumită Eternal Green. Este lucios și adună amprentele, dar arată bine și păcate că va trebui să-l acoperi spre a proteja spatele din sticlă. 

Unul dintre elementele cu care iese imediat în evidență este dat de modul în care au poziționat camera principală și suita de senzori ce vine la pachet. Se află într-un cerc ce a fost cumva spre stânga și nu central în partea superioară. Cercul în sine se profilează puternic dincolo de linia generală a părții spate, dar senzorii sunt excelent protejați de eventuale zgârieturi accidentale. 

Una peste alta, mi se pare un smartphone pe care-l recunoști din partea spate, de la poziționarea atipică a senzorilor. Din partea frontală, nu este niciun element care cumva să te lase cu impresia că ai de-a face cu un OnePlus 11 5G. 

Ecran și sunet

AMOLED de 6.7 inci și rată de refresh la 120Hz – elemente clasice unui smartphone OnePlus de o bună perioadă de timp

Folosește un panel LTPO3 AMOLED de 6.7 inci cu rezoluție mare – 3216 x 1440 pixeli și rata de refresh poate fi setată până la 120Hz. Are certificare Dolby Vision și HDR10+, luminozitatea tipică este de 500 nits, iar în peak urcă până la 1300 nits (în modul Auto, pentru câteva secunde). 

Are aspect 20:9, 525 ppi și raportul display / corp se apropie de 90%. Este un display curbat. Sunt o sumedenie de setări pe care OnePlus le pune la dispoziție în secțiunea Setări  / Afișare și Luminozitate. La Mod Culoare Ecran sunt opțiunile Realist, Natural sau Mod profesional cu Cinematic și Strălucitor. L-am lăsat pe setarea cu care a venit din fabrică – Realist. 

Modurile de culoare aduse pe OnePlus 11

Rezoluția ecranului poate fi setată pe Automat, Full HD+ sau Quad HD+, iar la rata de reîmprospătare poți alege între Ridicat – până la 120Hz sau Standard – până la 60Hz. 

Este un ecran de bună calitate. Culorile sunt suficient de intense, fără a fi suprasaturate. Își păstrează lizibilitatea sub acțiunea razelor de soare. Pe alb am măsurat 871 nits cu luminozitatea setată la maxim. În aceleași condiții pe Galaxy S22 Ultra am măsurat 773 nits, iar pe Vivo X80 Pro s-a ajuns la 863 nits. 

Valoarea de 1300 nits este livrată pentru câteva secunde pe modul Auto când se află sub acțiunea razelor de soare.

Sunetul cade în sarcina 2 difuzoare: unul se află la bază și altul deasupra display-ului de 6.7 inci. Este unul dintre cele  mai puternice sunet primite până acum pe orice smartphone testat. Am măsurat 101.4 dB la 10 cm distanță de difuzorul de la bază și 79.7 dB la aprox. 30 – 40 cm distanță de telefon. La Vivo X80 Pro am obținut 100.4 dB și la Galaxy S22 Ultra un maxim de 100.5 dB. 

Se aude puternic și clar, bass-ul mi se pare că putea fi profilat ceva mai bine. Pot fi folosite căști pe USB Type-C vs Pixel 7 Pro ce nu primește astfel de accesorii audio. Pe căști, sunetul este bine pus la punct, bass de-a dreptul excelent. Sunt mai multe moduri de sunet: 

Profil de mediu: Interior, Pe drum, Navetă, Zbor; 

Profil după scenariu cu opțiunile:  Inteligent, Teatru, Joc, Muzică. 

Slider-ul pentru trecerea rapidă în modul silențios se află în lateral dreapta, iar reglarea volumului se face de la o tastă adusă pe lateral stânga. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

OxygenOS 13 animă OnePlus 11 5G în varianta de Europa, importată și în România

Nu s-a făcut nicio concesie în ce privește hardware-ul integrat: 

Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, 16 GB RAM și 256 GB stocare de tip UFS 4.0. Mai poate prelua până la 12 GB RAM din spațiul de stocare și așa ajungi la un neverosimil…, 28 GB RAM (fizic + virtual). 

Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 a fost dezvoltat pe 4nm și este un Snapdragon 8 Gen1 + actualizat. Au păstrat tehnologia de litografiere și au crescut frecvența nucleului Prime la 3.2 GHz. De fapt, avem o structură destul de complexă a procesorului: 

1 x Cortex-X3 la 3.2 GHz;

2 x ARM Cortex-A715 la 2.8 GHz;

2 x Cortex-A710 la 2.8 GHz;

3 x Cortex-A510 la 2.0 GHz. 

Este un octa-core cu dispunere 1 x 2 x 2 x 3, iar numărul de nuclee eficientizate scade la 3. Toată structura alambicată are un rost, să activeze numărul de nuclee în funcție de sarcinile efectuate spre a prezerva energia stocată în acumulator. 

Informații furnizate de CPU-Z 

Rulează OxygenOS 13 dezvoltat pe Android 13. Patch-urile de securitate erau compilate la nivelul lui decembrie 2022. A primit un update de peste 300 MB ce a îmbunătățit diverse elemente pe partea de stabilitate, dar a și actualizat performanțele camerei foto (tonurile feței pe camera de selfie etc). 

L-am folosit pentru câteva zile și mi s-a părut un SO stabil. Nu am întâmpinat crash-uri, blocaje etc. Funcționează așa cum te-ai aștepta pentru un smartphone cu specificațiile amintite. 

Este vreun plus de performanță față de Snapdragon 8 / 8+ Gen1?

Probabil că este, dar pentru mine ca utilizator nu mi s-a părut cine știe ce. Mi s-a părut că menține temperaturile sub control mai bine față de generația precedentă. În aplicații sau teste de benchmark unde reușeam să ating peste 40 grade Celsius în partea spate, pe OnePlus 11 mai că nu a depășit nici măcar 35 – 36 grade Celsius, iar asta se transpune într-o autonomie mai bună. 

Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 și răcirea implementată de OnePlus ține temperatura în partea spate sub control

În AntuTu am pornit cu 32.6 grade Celsius în partea spate, iar la finalizarea testului era la 33.2 grade Celsius. Pur și simplu, nici nu l-a simțit cu ghilimelele de rigoare. În GeekBench 5 în partea spate am măsurat un maxim de 36.1 grade Celsius. În 3DMark a atins 40.1 grade Celsius pentru o fracțiune de secundă, lângă senzorul camerei principale. Răcirea a intrat imediat în funcțiune și în doar câteva secunde a coborât la 35.6 grade Celsius. 42,1 grade a prins în GFX Bench. 

Am rulat PUBG Mobile cu grafica pe Ultra HD și nivelul de detalii pe Extreme. O sesiune de 30 minute cu PUBG Mobil pe HDR și Extreme a consumat 4% din energia stocată în baterie, iar cea mai ridicată temperatură în partea spate am măsurat a fi 37.8 grade Celsius. 

Una peste alta mi se pare că știe să țină temperaturile sub control. Nu mi s-a părut că se supraîncălzește precum Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 pe anumite smartphone-uri. 

În ce privește sistemul de operare nu mi se pare că ar fi schimbări cu adevărat majore. Interfața este ușor de parcurs și cu destul de multe opțiuni de schimbare. Poți să alegi diferite animații pentru cititorul de amprentă, să mergi pe diferite scheme de culori. 

Ai opțiunea să controlezi interfața prin gesturi etc. Sunt o sumă de elemente cu care ne-am obișnuit de-a lungul timpului pe smartphone-urile Android. Bloatware-ul mi se pare că îl țin cumva sub control și se situează la nivel minim. 

Aplicații preinstalate pe OnePlus 11: 

Aplicații Google: Căutare Google, Gmail, Maps, YouTube, Drive, YT Music, Google Foto, Portofel, Files, Google One, Agendă, Calendar, Home, Găsiți dispozitiv, Asistent Google;

Aplicații OnePlus: OnePlus Store, Zen Mode, Clonă telefon, Community;

Alte aplicații: Netflix. 

OxygenOS 13 dezvoltat pe Android 13: 

OxygenOS 13 pe OnePlus 11 – dezvoltat pe Android 13: 

Performanță 

Sporul de performanță este vizibil în AnTuTu, GFX Bench ( 3 / 4 teste), GeekBench 5 (în Multi-core), 3DMark, iar UFS 4.0 își încordează mușchii în AndroBench.

Smartphone

Teste de benchmark
OnePlus 11

Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, 16 GB RAM și 256 GB stocare de tip UFS 4.0
Vivo X80 Pro

Qualcomm Snapdragon 8 Gen1, 12 GB RAM și 256 GB stocare de tip UFS 3.1
3DMarkWild Life - Maxed out!
Wilf Life Extreme - 3600 puncte
Wild Life - 8127 puncte;
Wild Life Extreme - 2422 puncte;
AnTuTu Benchmark1.117.533 puncte935.288 puncte
AndroBenchSequential Read - 3094.72 MB/s;

Sequential Write - 2540.23 MB/s;
Sequential Read - 1710.09 MB/s;

Sequential Write - 1359.2 MB/s;
GeekBench 5Single core - 1160 puncte

Multi-core - 4752 puncte
Single core - 1161 puncte;

Multi-core - 3357 puncte
GFXBench4K Aztec Ruins OpenGL Offscreen - 28 fps;
4K Aztec Ruins Vulkan Offscreen - 31 fps;
Car Chase ES 3.1 - 56 fps;
Manhattan 3.1 ES 3.1 - 60 fps.
4K Aztec Ruins OpenGL Offscreen - 16 fps;
4K Aztec Ruins Vulkan Offscreen - 18 fps;
Car Chase ES 3.1 - 30 fps;
Manhattan 3.1 ES 3.1 - 67 fps.
PCMark10477 puncte10479 puncte

Teste de benchmark rulate pe OnePlus 11 

Conectivitate

USB Type-C 2.0…

În partea superioară se află un microfon, în lateral dreapta au adus slider-ul pentru modurile de sunet + butonul de pornire. La bază veți descoperi portul USB Type-C 2.0, unul dintre difuzoarele principale și slotul pentru cele două cartele nanoSIM. Pe stânga au adus reglarea volumului, o singură tastă pentru Up și Down. 

În SpeedTest pe conexiune gigabit și Wi-Fi 6 a atins peste 776 Mbps la download și 277 Mbps la upload. În 5G s-a oprit la 396 Mbps la download și 66.5 Mbps la upload. În rețeaua Orange are acces la VoLTE și VoWiFi. 

Este primul smartphone cu suport pentru Wi-Fi 7. Doar că abia ce au fost prezentate câteva routere cu această tehnologie, nu sunt încă în țara noastră, iar când vor ajunge, prețurile sunt de-a dreptul prohibitive. Da. Putem concluziona că avem un telefon future proof din acest punct de vedere. 

Primește două cartele nanoSIM și are suport pentru eSIM. Îl vom găsi și la Digi Mobil, iar ei oferă suport pentru tehnologia eSIM. 

Cititorul de amprentă este de tip optic și a fost integrat în display. Funcționează bine și nu am ce să-i reproșez. Localizarea este de tip dual-band și funcționează cu suite de localizare precum GPS, GLONASS, BDS și QZSS (SUA, Rusia, China și Japonia). 

Alte elemente de conectivitate: 5G în variantele NSA și SA, Wi-Fi până la 6, NFC, bluetooth 5.3. Din păcate, au rămas pe aproape arhaicul USB Type-C 2.0 și nu au făcut pasul spre USB Type-C 3.1. Nu înțeleg rostul unei astfel de limitări, idem și pentru lipsa eSIM. 

Cameră foto și video

Ansamblul de senzori de la camera principală are o poziționare ușoar atipică

Camera principală dispune de: 

  • wide de 50 Megapixeli cu f/1.8 – echivalent 24mm, PDAF și OIS;
  • tele de 32 Megapixeli cu f/2.0 – echivalent 48mm, PDAF și zoom optic 2x; 
  • ultrawide de 48 Megapixeli cu f/2.2 și unghi de 115 grade, autofocus. 

Mi se pare că s-a făcut o concesie la senzorul tele. Puteau să vină cu zoom optic 5x și OIS. Ar fi întregit cumva peisajul. 

Interfața este simplă, aerisită și ușor de parcurs. Nu am nimic de comentat la acest capitol. 

Fotografiile făcute pe timp de zi sunt de bună calitate, atât pe senzorul wide, cât și pe cel 2x. Problemele apar de la 5x în sus, rezultatele sunt modeste ca să nu spun direct mediocre și aproape neutilizabile. 

Pe timp de noapte se descurcă bine cu senzorul wide și de cele mai multe ori livrează imagini ce pot fi folosite. Zoom-ul 2x nu are OIS și se simte asta, software-ul nu este capabil să compenseze. O să prezint mai multe detalii într-un articol separat. 

Clip 4K 60 fps pe zi și noapte, slow-motion și fast fordware cu OnePlus 11 5G:

Fotografii făcute cu OnePlus 11 5G: 

Autonomie 

Încărcătorul de 100W alimentează bateria de 5000 mAh în 28 minute de la 0 – 100%

Bateria de 5000 mAh se încarcă pe fir la 100W. Am primit în pachet charger-ul dedicat. Nu se încarcă wireless și mi se pare că avem o altă limitare spre a forța un preț mai bun. 

De la 5% la 100% a avut nevoie de 27 minute. De la 5% la 47% a ajuns în 9 minute, iar de la 5% la 89% a avut nevoie de 22 minute. 

Ritmul de încărcare a fost de 4% / minut de încărcare de la 5% la 81% și de 2% / minut de încărcare de la 81% la 100%. Temperatura în partea spate nu a depășit pragul a 42 – 43 grade Celsius, în partea inițială când alimenta în regim susținut și a coborât la 39 – 40% când alimentarea era ceva mai lentă spre a prezerva calitatea acumulatorului. 

SOT-ul oferit de OnePlus 11 5G l-aș estima la 4 ore – 4 ore și jumătate – 5 ore. Asta cu rezoluția setată pe maxim + rată de refresh de până la 120Hz și luminozitatea pe Automat. 

Dacă-l folosești în regim susținut nu trece testul unei zile de autonomie, deși are baterie de 5000 mAh. Dacă îl folosești în condiții normale, cu ceva pauze și fără a sta pe jocuri în continuu, ar putea ajunge până seara. 

Preț 

OnePlus 11 5G cu 16 GB RAM și 256 GB stocare – 4699 lei la eMAG, Flanco și Digi Mobil. Sunt incluse și căștile OPPO Enco X2 între 7 februarie și 16 februarie, în etapa de precomandă. Căștile sunt cele mai bune căști wireless de la OPPO și costă în open market în jur de 900 lei. 

OnePlus 11 5G
4.5 / 5 Gadget Score
Pro
  • design ce inspiră ideea de calitate, de telefon din categoria premium;
  • display luminos, culori plăcute și timp de răspuns prompt;
  • hardware cu cele mai bune specificații din momentul de față la nivel hardware, conectivitate;;
  • software ce impresionează prin viteză, opțiuni de customizare;
  • autonomie ok;
Contra
  • zoom modest, indiferent că discutăm de rezultatele livrate în 2x, 5x și 10x;
  • lipsă încărcare wireless;
  • USB Type-C 2.0...;
  • fără certificare IP67 / IP68 în ce privește contactul cu apa și praful...;
Concluzii

OnePlus 11 5G mi se pare a fi un pas în față, un smartphone cu hardware de top și un software ce funcționează brici (cel puțin în cele aprox. 2 săptămâni în care l-am folosit).

Costă 4699 lei și include căști de 900 lei în pachet. Nu este ieftin, dar mi se pare că primești suficient de multe: cel mai puternic chipset din 2023, memorie RAM cât cuprinde, 256 GB stocare de generație nouă - UFS 4.0.

Camera foto putea avea OIS pe senzorul de 32 Megapixeli ce livrează zoomul 2x. S-ar fi văzut, în special pe timp de noapte.

La fel, faptul că are eSIM și Wi-Fi 7 îl face cumva de viitor pe partea de conectivitate. Nu au pus încărcare wireless, dar cumva se poate trece peste acest feature ce lipsește.

Design
Hardware
Software
Foto & Video
Autonomie
Pret / Specificatii

Disclaimer: OnePlus 11 5G a fost testat pentru aproximativ 2 săptămâni și a fost returnat. Review-ul reprezintă strict opiniile autorului.