OnePlus 8 – display Fluid AMOLED cu rată de refresh de 90Hz, până la 12 GB RAM şi tehnologie 5G

/
/
14 apr. 20
/

În urmă cu doar câteva ore a avut loc evenimentul online de lansare a seriei OnePlus 8. Aceasta este formată (aşa cum ne aşteptam) din două device-uri: OnePlus 8, respectiv OnePlus 8 Pro. În cele ce urmează vom detalia varianta standard, urmând ca versiunea Pro să o prezentăm într-un articol separat.

OnePlus 8 nu este un smartphone care vrea să impresioneze la capitolul design chiar dacă acesta vine cu ceva noutăţi comparativ cu OnePlus 7T, iar aici aş evidenţia rapid camera selfie sub forma unei buline poziţionată lateral stânga, display-ul cu margini uşor curbate şi aşezarea ansamblului foto de pe spate. Compania chineză a mers pe ceva simplu, fără a-şi asuma riscuri prea mari (a încercat ceva cu OnePlus 7T şi nu prea i-a ieşit).

Specificaţii complete pentru OnePlus 8:

  • display Fluid AMOLED de 6.55 inch cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), aspect 20:9, 402 ppi, rată de refresh de 90 HZ, suport pentru HDR10+, protejat cu sticlă curbată 3D Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 865 de tip octa-core dezvoltat pe 7 nm cu 1 x 2.84 GHz Kryo 585 + 3 x nuclee de 2.42 GHz Kryo 585 + 4 x nuclee de 1.8 GHz Kryo 585, Adreno 650 GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR4X și 128 / 256 spațiu de stocare UFS 3.0;
  • Android 10 cu interfaţa Oxygen OS 10.5;
  • 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.1, A-GPS, GPS dual-band (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, USB Type-C, NFC, cititor de amprentă integrat în display, deblocare facială, difuzoare stereo duale cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 48 Megapixeli cu senzor Sony IMX586, f/1.6, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 0.8 microni + 16 Megapixeli ultrawide la 116 grade cu f/2.2 + 2 Megapixeli macro, LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX471, f/2.45, dimensiune a pixelului de 1 micron, EIS și înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4300 mAh cu încărcare rapidă Warp Charge 30T, 180 gr greutate şi dimensiuni: 160.2 × 72.9 × 8.0 mm.

OnePlus 8 vine cu ceva actualizări consistente (procesor, conectivitate 5G, baterie, estetică), însă sunt şi zone unde dă senzaţia că a bătut puţin pasul pe loc (display-ul este cam acelaşi, camera selfie fiind modificată, ansamblul foto a primit o cameră macro de 2 Megapixeli în locul celei telephoto de 12 Megapixeli de pe OnePlus 7T, aspect ce nu va fi apreciat de toată lumea, lipsa încărcare wireless etc.).

Cei interesaţi de acest device îl pot achiziţiona direct de pe site-ul oneplus.com/ro la următoarele preţuri:

Culorile disponibile sunt Onyx Black, Glacial Green şi Interstellar Glow, iar folosind link-ul nostru de referral primiţi un discount de 10 euro la achiziţia separată a unui accesoriu împreună cu telefonul.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus 8
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.