OnePlus Z ar putea integra (până la urmă) un procesor Qualcomm

/
/
3 mai 20
/

OnePlus 8 şi 8 Pro au fost lansate la mijlocul lunii trecute şi sunt tare curios să aflu cum vor evolua vânzările în contextul în care cele două flagship-uri “beneficiază” de cele mai mari preţuri pe care OnePlus le-a practicat vreodată.

Pentru cei care îşi doresc însă un OnePlus cu preţ mai aşezat, compania chineză va lansa în iulie modelul OnePlus Z (cel cunoscut iniţial drept OnePlus 8 Lite). Sunt foarte multe necunoscute despre acest smartphone, unii zic chiar că OnePlus ar fi vrut să lanseze acest mid-range în acelaşi timp cu cele două flagship-uri, dar s-a răzgândit.

Sursele iniţiale spuneau că producătorul chinez a ales MediaTek Dimensity 1000 drept procesor pentru OnePlus Z, însă cele mai noi zvonuri schimbă lucrurile la 180 de grade şi anunţă că OnePlus va utiliza defapt Qualcomm Snapdragon 765. S-ar părea că această modificare a fost făcută la presiunile Qualcomm, de aici şi întârzierea.

Vă daţi seama că există numeroase speculaţii, diverse teorii, însă niciodată nu cred că iese fum fără foc.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.