Oppo Realme 3i – smartphone de buget cu procesor MediaTek Helio P60

/
/
15 iul. 19
/

Până de curând procesorul MediaTek Helio P60 era utilizat de producătorii chinezi pentru smartphone-uri mid-range, unele cu preţ de 200 – 250 dolari. Acum acest procesor, destul de potent de altfel pentru segmentul său, a ajuns să fie utilizat pe telefoane de buget în stilul Oppo Realme 3i.

Device-ul a fost anunţat în urmă cu doar câteva ore în India şi vine cu caracteristici impresionante raportate la preţ:

  • display IPS de 6.22 inch cu rezoluție 1520×720 pixeli, aspect 19:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, luminozitate de până la 450 nits;
  • procesor MediaTek Helio P60 de tip octa-core cu unitate de procesare neurală NeuroPilot, Mali-G72 MP3 GPU, 3 / 4 GB RAM și 32 / 64 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 9.0 Pie cu interfaţa ColorOS 6.0;
  • dual-sim, 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, radio FM, USB Type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, A-GPS, GLONASS și BDS, deblocare facială;
  • 13 Megapixeli cu f/1.8, detecție de fază, LED flash, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, tehnologie AI, cameră secundară de 2 Megapixeli + cameră frontală de 13 Megapixeli cu f/2.0 şi caracteristici de înfrumuseţare AI;
  • baterie de 4230 mAh, dimensiuni de 156.1 x 75.6 x 8.3 mm grosime şi 175 gr greutate.

Oppo Realme 3i este construit în totalitate din plastic, însă textura acestuia imită forma unui diamant (personal îmi pare a fi un kitsch, însă producătorul chinez consideră că poate atrage mai mulţi utilizatori prin această soluţie).

Preţul acestui smartphone este de:

  • 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare – 116 dolari;
  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 145 dolari.

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final.