Orange ne confirmă oficial că abonamentul Netflix este inclus pe toată perioadă contractuală în cazul pachetelor Orange Supreme şi Premiere

Retelistica
/
/
24 mart. 25
/

În articole anterioare am prezentat detaliat avantajele aduse de pachetele:

Pentru că foarte mulţi dintre voi ne-aţi scris cum că abonamentul Netflix ar fi oferit gratuit doar în lunile 1, 6 şi 12, am luat legătură cu Orange România pentru a lămuri acest aspect.

În cursul zilei de astăzi (24 martie) am primit şi un răspuns oficial din partea operatorului portocaliu, iar acesta este cel pe care îl bănuiam şi eu: abonamentul Netflix este inclus pe toată perioadă contractuală în cazul pachetelor Orange Supreme şi Premiere.

Vă las mai jos cuvânt cu cuvânt poziţia oficială a Orange:

“Bună, Cosmin!

Ne cerem scuze că a durat un pic mai mult pentru acest raspuns.

Mai jos confirmarea că ambele pachete au Netflix inclus pe toată perioada contractuală:

  • În pachetul Orange Supreme, Neflix (basic, pentru 1 ecran, HD) are 100% reducere pe toată perioada în care clientul păstrează abonamentul activ. Dacă un client nu resemnează după expirarea celor 24 de luni, promoţia se va păstra; dacă resemnează, acesta va beneficia de oferta pe care o acceptă la momentul respectiv.
  • În pachetul Orange Premiere, Netflix (standard, pentru 2 ecrane, Full HD) are 100% reducere pe toată perioada în care clientul păstreaza abonamentul activ. Dacă un client nu resemnează după expirarea celor 24 de luni, promoţia se va păstra; dacă resemnează, acesta va beneficia de oferta pe care o acceptă la momentul respectiv.

Cu bine,”

Toată această discuţie a pornit de la o exprimare oarecum nefericită (zic eu) a celor de la Orange în cazul celor două pachete:

Aici se menţionează cum că abonamentul Netflix este oferit gratuit doar în lunile 1, 6 şi 12, însă dacă intri pe detalii se specifică cum că cele 3 luni cadou sunt oferite doar în cazul abonamentelor de voce (în pachetele de internet + televiziune este inclus).

Iar la final vă las şi noutatea: cresc preţurile abonamentelor Netflix şi la Orange. Începând cu 1 aprilie 2025, prețurile abonamentelor Netflix vor fi următoarele:

  • 5.99 euro/lună (TVA inclus) pentru Netflix Basic;
  • 10.99 euro/lună (TVA inclus) pentru Netflix Standard;
  • 13.99 euro/lună (TVA inclus) pentru Netflix Premium.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (sunt 11 noi posturi de televiziune introduse cu data de 9 martie 2026)

Orange Romania SA a achiziţionat în 2021 fostul Telekom Romania Communications SA şi deşi în 2022 cea din urmă entitate a fost redenumită Orange Romania Communications SA, aceasta a continuat să funcţioneze ca o subsidiară a Orange Romania SA.

Orange, Vodafone şi Telekom ar putea fi obligate în curând să se raporteze la cursul BNR în emiterea facturilor (ar putea dispărea astfel cursurile de schimb uriaşe din prezent)

În august 2025 am publicat un articol în care am explicat la ce curs de schimb valutar se raportează operatorii telecom din România atunci când emit facturile. Am aflat atunci că: