Oukitel K10000 sau cum va arăta primul smartphone cu baterie de 10.000 mAh

/
/
30 iun. 15
/

Oukitel este o companie asiatică mai puţin cunoscută care a lansat deja câteva smartphone-uri interesante precum Oukitel U8 şi Oukitel U9. Aceştia au de gând să spargă barierele autonomiei de 24 de ore prin intermediul smartphone-ului Oukitel K10000. Acesta va fi primul telefon din lume cu o baterie de 10.000 mAh.

Din păcate această baterie uriaşă aduce cu sine şi o dimensiune destul de mare a device-ului. Conform unor imagini publicate în dot com, Oukitel K10000 va fi destul de corpolent, realizat din metal şi cu o grosime de cel puţin 10-11 mm (estimare personală).

Oukitel K10000 8

Alte dotări hardware sigure ale acestui device vor fi display-ul de 5.5 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli), procesor quad-core MediaTek MT6735, 2 GB memorie RAM, 16 GB memorie internă, cameră foto de 13 megapixeli cu flash LED + cameră frontală de 5 megapixeli şi Android 5.1 Lollipop.

În cursul zile de astăzi am primit o confirmare despre Oukitel K10000 şi din partea celor de la coolicool.com care ne-au trimis poze făcute chiar de ei cu un prim smartphone primit în teste de la producător. Aceştia ne-au confirmat de asemenea că Oukitel promite pentru acest terminal o autonomie de până la 7 zile într-o utilizare medie.

Sursa: neowin.net
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.