Până pe 2 iulie avem reduceri interesante la camerele video Xiaomi Yi

/
/
28 iun. 17
/

Pentru cei care nu ştiu, Yi Technology este o companie din China specializată în producţia de camere video, iar produsele sale sunt asociate cu brandul Xiaomi pentru o mai mare vizibilitate la nivel global. Chiar dacă Xiaomi nu se implică absolut deloc în bucătăria internă a celor de la Yi Technology, cei din urmă sunt obligaţi prin contractul de colaborare dintre cele două companii să producă gadget-uri la un înalt nivel calitativ.

Retailerul geekbuying.com organizează în aceste zile campania promoţională “Yi Brand Day”, iar până pe 2 iulie puteţi beneficia de preţuri speciale la o gamă variată de camere video. Iată câteva exemple:

Xiaomi Yi 4K Plus

Această cameră video de acţiune a fost prezentată oficial în cadrul CES 2017 şi include un senzor de 12 megapixeli Sony IMX377 cu o dimensiune de 1/2.3 mm, deschidere la 155 de grade, f/2.8, baterie de 1400 mAh care promite o autonomie de 120 minute pentru filmarea 4K, conectivitate Wi-Fi, bluetooth şi display cu touchscreen de 2.19 inci cu rezoluţie de 640 x 360 pixeli, format 16:9 şi o densitate a pixelilor de 330 ppi.

Xiaomi Yi 4K Plus ştie să filmeze în format 4K cu 60 fps, poate realiza fotografii în format RAW şi permite live-streaming pe site-urile de socializare. Camera este un concurent direct pentru cele mai bune GoPro-uri.

Preţul pentru Xiaomi Yi 4K Plus pleacă de la 319.99 dolari după aplicarea codului YI4K+103, însă în funcţie de pachetul ales acelaşi cod oferă diferite reduceri (inclusiv pentru unităţile aflate în stocul depozitelor din Spania sau Germania).

Xiaomi Yi 1080p Home Camera

Producătorul chinez afirmă că Xiaomi Yi 1080p Home Camera este una dintre cele mai bune soluţii din puncte de vedere calitate – preţ pentru o cameră video de supraveghere. Aceasta include procesorul Ambarella S2LM, senzor foto Panasonic de 2 megapixeli cu o dimensiune de 1/2.8 mm şi zoom digital 4x, 8 LED-uri infraroşu pentru filmare nocturnă, filmare la 1080p cu 15 fps, senzor pentru detectarea mişcării, suport pentru card microSD de până la 32 GB, conectivitate Wi-Fi necesară pentru a utiliza aplicaţia de smartphone Yi Home App şi unghi larg de vizualizare de până la 112 grade.

Xiaomi Yi 1080p Home Camera este ideală pentru monitorizarea bebeluşilor şi chiar include un senzor care vă avertizează când acesta plânge. Preţul unui astfel de device este de 53.99 dolari, iar dacă doriţi evitarea TVA-ului puteţi achiziţiona produsul din depozitul spaniol sau german (veţi plăti însă transportul).

Mai multe produse Xiaomi Yi puteţi găsi în campania “Yi Brand Day” organizată pe geekbuying.com.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartwatch Garmin fenix 9 (47mm AMOLED) – review: unul dintre cele mai avansate ceasuri pentru monitorizarea activităților fizice, dar totul cu un preț…

Anul trecut, cam tot prin această perioadă, vă prezentam pe larg Garmin fenix 8 Pro, iar acum a venit rândul noii generații, doar că de data aceasta vorbim despre versiunea de bază, nu cea Pro. Așadar, fără alte introduceri, haideți să vedem cum se prezintă la raport Garmin fenix 9. 

Când debutează Samsung Galaxy Buds On în Europa – primele căști open-ear ale companiei sud-coreene

Cea mai cunoscută serie de căști open-ear consider a fi HUAWEI FreeClip. Am testat primele 2 generații, iar între timp HUAWEI a adus o ediție actualizată. Pe această piață a intrat de curând și Samsung prin Galaxy Buds On.

Reduceri de până la -38% la încuietorile inteligente WELOCK până pe 12 noiembrie 2026

Black Friday a trecut, însă nu trebuie să așteptați campaniile promoționale din preajma sărbătorilor de iarnă dacă vreți să profitați de reduceri mari la încuietori inteligente WELOCK, fiindcă puteți face asta până pe 12 noiembrie 2026. Vorbim de promoții care taie prețurile cu până la -38%, iar transportul este gratuit din depozitele europene, deci fără…