Panasonic Toughbook C2 – tabletă și netbook pentru neîndemânatici

/
/
26 oct. 12
/

Panasonic a prezentat astăzi Toughbook C2, hibridul de 12.5 inch cu Windows 8 ce este destinat celor mai neîndemânatici dintre noi ce au avut experiențe cu laptopuri sau tablete scăpate/scăldate, ecrane sparte, etc. și pur și simplu își doresc ceva incredibil de rezistent.

Să ne uităm puțin la specificații:

– Display LCD IPS de 12.5 inch cu tehnologie anti-reflecție

– Procesor Intel i5-3427U vProTM de 2.8 GHz

– Autonomie de 11 ore

– Wi-Fi 802.11a/b/g/n, Bluetooth® și opțional 4G LTE sau 3G Gobi

– 2 porturi USB 3.0

– Webcam cu rezoluția HD 720p (opțional puteți adăuga o cameră principală de 3 MP)

Poate fi scăpat de la 30 inch (76 cm) și puteți vărsa 170 ml de apă pe el fără să pățească nimic. Terminalul va fi disponibil începând din luna decembrie, la prețul de bază de $2,949 (10380 lei) și 3 ani garanție.

„Modul în care folosim tehnologia la locul de muncă evoluează – astăzi profesioniștii cer flexibilitate și durabilitate pe lângă putere și funcționalitate” susțin cei de la Panasonic.

Totuși, decât să ofere 10380 lei, mulți dintre noi preferă să fie mai grijulii cu terminalele lor. O singură întrebare mai rămâne: oare este și blindat? În acest caz, ar fi chiar prielnic dacă „dorim să descoperim agentul 007 din noi”.

Categorii: Notebook, Tablete
Cuvinte cheie: Panasonic, Toughbook C2
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Trei laptopuri de gaming din catalogul eMAG de Black Friday 2026

Sunt câteva laptopuri de gaming în acest catalog și ar putea fi o ocazie excelentă spre a achiziționa un laptop pentru jocuri, editare foto și video, randare 3D etc.

TOP 10: Laptopuri de gaming pe care să le urmărești de Black Friday 2026 – raport preț / specificații / experiență de utilizare printre cele mai bune

Am ales mai multe laptopuri de gaming ce consider că merită a fi puse în lista de favorite de către cei ce doresc să facă o achiziție în acest sens de Black Friday 2026.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.