Pe fondul crizei de semiconductori din industrie, peste doar câteva zile ar putea fi lansat primul iPhone din istorie cu preţ de peste 3000 de dolari

Smartphones
/
/
5 sept. 26
/

Peste doar câteva zile, pe 9 septembrie mai exact, mărul muşcat va organiza cel mai mare eveniment de prezentare al anului, cel în care va lansa noua generaţie de iPhone-uri.

Printre noutăţile seriei iPhone 18, vom regăsi şi primul pliabil Apple, cel cunoscut până acum drept iPhone Ultra. Conform companiei TrendForce, iPhone Ultra ar urma să aibă un preţ de plecare cuprins între 2099 şi 2299 dolari pentru varianta cu 256 GB stocare şi ar putea ajunge până la peste 3000 de dolari pentru versiunea cu 2 TB stocare.

În Europa acestea ar putea fi şi mai mari, deoarece taxele practicate pe bătranul continent sunt mult mai generoase.

Estimarea TrendForce se bazează nu doar pe noutatea numită smartphone pliabil, ci şi pe criza de semiconductori din industrie, una care se vede deja în preţurile tuturor producătorilor de telefoane inteligente.

Din punct de vedere specificaţii, viitorul iPhone Ultra ar urma să aibă un ecran principal pliabil OLED de 7.8 inci cu rată de refresh la 120 Hz, ecran secundar OLED de 5.5 inci, procesor Apple A20 Pro fabricat pe un proces de 2nm, 12 GB RAM, 256 / 512 GB / 1 / 2 TB de stocare, cameră foto duală 2 x 48 Megapixeli, cameră frontală de 24 Megapixeli şi autentificare biometrică prin Touch ID.

Abia aştept lansarea din 9 septembrie să vedem preţurile. Sunt sigur că vor sparge noi bariere.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.

Piața de smartphone-uri în cădere liberă – livrări cu 20% mai mici, Samsung și Apple și-au crescut cota de piață în dauna brandurilor chinezești: Xiaomi, OPPO, vivo etc

Omdia a venit cu informațiile complete legate de piața de smartphone-uri în T3 2026 (1 iulie - 30 septembrie 2026). Discutăm despre livrările de smartphone-uri și nu despre vânzările generate în această perioadă.