Pe fondul vânzărilor modeste, Samsung ar avea mai bine de 50 de milioane de smartphone-uri blocate în depozitele distribuitorilor

/
/
21 iun. 22
/

În perioada acută a pandemiei COVID-19 vânzările de smartphone-uri au crescut destul de mult, însă acum, la doar câteva luni distanţă, mersul evenimentelor a fost schimbat radical de o serie de factori geopolitici şi economici pe care îi ştiţi deja.

Vănzările globale de smartphone-uri sunt pe o pantă puternic descendentă, aspect pe care unii producători nu l-au luat în calcul. Un astfel de exemplu este Samsung. Compania sud-coreeană şi-a estimat pentru 2022 vânzări de peste 270 de milioane de telefoane inteligente, însă nu s-a gândit la o scădere atât de abruptă a vânzărilor. În acest context surse din Coreea de Sud susţin că în prezent Samsung ar avea mai bine de 50 de milioane de smartphone-uri blocate în depozitele distribuitorilor.

Aceste device-uri aşteaptă să fie vândute, însă cui ? Mare parte din acest stoc ar conţine modele accesibile din seria Galaxy A, serie gândită pentru acea categorie de oameni cu resurse financiare limitate. Ori această categorie de oameni este cea mai sensibilă la inflaţie, la modificări în sus ale ratelor bancare, la creşteri de preţ constante etc. Pentru ei în prezent telefonul nu mai este o prioritate.

Foarte probabil în săptămânile următoare vom asista la noi campanii promoţionale agresive din partea Samsung, unele ce vor reduce din profitul companiei, dar care vor încerca eliberarea stocurilor din depozite.

Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.