Pentru că locurile pe stadion au fost limitate, fanii de dirt-track din Polonia s-au urcat pe macarele pentru a vedea o cursă din campionatul naţional

/
/
29 iul. 20
/

Pentru că pandemia COVID-19 impunse reguli stricte în ceea ce priveşte desfăşurarea de competiţii sportive, fanii din întreaga lume dau dovadă de inventivitate pentru a vedea live evenimentele favorite.

Dacă urcatul pe stâlpi, în copaci sau privitul de la balcon sunt deja banale, în Polonia fanii au găsit o nouă modalitate de a privi cursele de speedway (dirt-track). În etapa de la Lublin din campionatul naţional Speedway Ekstraliga pe stadionul de 13.000 de locuri au putut intra doar vreo 3000 de fani (regula distanţării) şi pentru că dirt-track-ul este foarte apreciat în această ţară, câţiva dintre cei ce nu au putut intra pe stadion au închiriat macarele pentru a-i ridica deasupra stadionului. Nu una, nu două, nu trei, ci 21 de macarele cu câte 3-4 suporteri au apărut în timpul cursei.

Se pare că cererea de macarale este în creştere, cel care a venit cu ideea fiind asaltat de cereri din partea fanilor. Trebuie să recunoaştem că atunci când suntem puşi la încercare, găsim cele mai trăsnite soluţii (unele care chiar funcţionează).

Sursa: go4it.ro
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: dirt-track, fani, macarale
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.