POCO M4 Pro 5G va fi lansat oficial pe 9 noiembrie. Iată ce ştim despre device

/
/
2 nov. 21
/

POCO M4 Pro 5G va fi un nou smartphone 5G accesibil ca preţ, iar lansarea sa oficială va avea loc pe 9 noiembrie.

Pentru că mai avem fix o săptămână până la acest eveniment, cei de la POCO au dat startul primelor teasere, iar prin intermediul acestora aflăm că telefonul va dispune de o tehnologie de încărcare rapidă a bateriei la 33W şi va folosi un procesor realizat pe un proces de fabricaţie de 6nm.

Aceste detalii se potrivesc perfect cu zvonurile din ultima perioadă, cele care spun că POCO M4 Pro 5G este un simplu rebranding pentru modelul Xiaomi Redmi Note 11 5G. În acest scenariu există două opţiuni: fie POCO M4 Pro 5G va fi varianta doar pentru India, urmând ca Xiaomi Redmi Note 11 5G să fie versiunea globală şi pentru China, fie POCO M4 Pro 5G va fi varianta globală şi pentru India, iar Xiaomi Redmi Note 11 5G rămâne strict pentru China. Rămâne de văzut.

Specificaţii complete posibile pentru POCO M4 Pro 5G:

  • display IPS LCD de 6.6 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, rată de refresh variabilă de până la 90Hz, aspect 20:9, certificare IP53 ce atestă rezistenţa la picături de apă;
  • procesor octa-core MediaTek Dimensity 810 5G dezvoltat pe 6nm, Mali-G57 MC2 GPU, 4 / 6 / 8 GB RAM LPDDR4X, 128 GB / 256 stocare de tip UFS 2.2;
  • Android 11 cu MIUI 12.5;
  • 5G SA / NSA, 4G, Wi-Fi ac, bluetooth 5.1, jack de 3.5 mm, USB Type-C, A-GPS, GLONASS, GALILEO și BDS pe partea de localizare, cititor de amprentă lateral, port infraroşu, difuzoare stereo;
  • 50 Megapixeli, f/1.8, PDAF, EIS, 8 Megapixeli ultra-wide, f/2.4 + cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 33W (de la 0 la 100% în 62 minute), 195 gr. şi dimensiuni: 163.56 × 75.78 × 8.75 mm.
Sursa: gizchina.com
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

Xiaomi 17 şi 17 Ultra au fost lansate oficial în Europa (iată ce preţuri au în România şi ce oferte avem în etapa de precomandă)

Xiaomi 17 şi 17 Ultra nu sunt smarthpone-uri noi, ele fiind lansate oficial în China încă de anul trecut (am detaliat şi noi cele două prezentări în articole dedicate aici şi aici).