Poşta Română împrumută 200 de milioane lei de la EximBank pentru a se digitaliza

/
/
9 oct. 20
/

Compania Naţională Poşta Română şi-a dat seama în al 13-lea ceas că nu mai este competitivă, că în contextul actual nu poate concura cu privatul şi vrea o schimbare (lucru observat şi în acţiunile demarate în ultima perioadă).

Pentru a face lucrurile să se mişte Poşta Română a anunţat că a încheiat cu EximBank un acord de finanţare de 200 de milioane lei (peste 41 milioane de euro) necesar implementării unuia dintre cele mai mari programe de investiţii din ultimii 40 de ani.

Creditul este acordat pe o perioadă de 12 ani şi va fi utilizat pentru:

  • automatizarea proceselor logistice prin înfiinţarea noilor centre de tranzit/sortare de la Bucureşti Nord şi Cluj;
  • crearea şi implementarea unei arhitecturi de sistem de management digital integrat (hardware şi software), necesară asigurării fluxurilor informaţionale (ERP şi a modulelor acestuia);
  • reabilitarea clădirilor monumente istorice din Timişoara, Piatra Neamţ, Oradea şi Cluj, aflate în patrimoniul Poştei Române, şi valorificarea acestora atât din punct de vedere comercial, cât şi cultural şi istoric.

Exceptând partea cu reabilitatea clădirilor, observaţi că Poşta Română vrea să se digitalizeze. Modificările sunt realizate pe baza recomandărilor companiei de servicii profesionale Deloitte potrivit căreia, pentru atingerea ţintelor de business, sunt necesare investiţii atât în infrastructura poştală, digitalizarea şi modernizarea acesteia, cât şi în sectorul de resurse umană.

Prin încheierea acestui acord de finanţare cu EximBank am deschis o primă pagină din istoria pe care o vom scrie în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor Poştei Române. Începem, astfel, o etapă fără precedent – un amplu proces de modernizare, pe care Poşta Română nu l-a mai avut din perioada interbelică, prin care vom aduce compania la standardele internaţionale în domeniul serviciilor poştale. Suntem în discuţii atât cu Banca Mondială şi Comisia Europeană, cât şi cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru a obţine finanţări ce vor continua investiţiile începute cu creditul de la EximBank, astfel încât, pe termen lung, Poşta Română să devină un competitor de referinţă pe piaţa de profil.”, a spus Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 20.02.26 (cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de rețete și reducere de 15%, laptop de gaming pe 16 inci, televizor OLED LG pe diagonala de 195 cm și cu evaluare 4.50 / 5 din 66 review-uri etc)

Am structurat o listă cu 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele se află și un aspirator vertical Xiaomi cu evaluări foarte bune - 4.57 / 5 din 23 de review-uri, dar și un router TP-Link cu port de 10 Gbps și reducere de 10%.

YouTuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat brandul de sucuri GOO GOO ce a creat isterie în weekend (personal „am alergat” după suc prin magazine)

iSilent este unul dintre cei mai mari YouTuberi de gaming din România, având peste 1.5 milioane de abonaţi pe YouTube, peste 200.000 de urmăritori pe TikTok şi undeva la 50.000 de fani pe Instagram.

A apărut trailerul oficial al filmului Peaky Blinders: The Immortal Man (unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului pe Netflix)

În decembrie anul trecut vă spuneam că Netflix a decis să facă un film Peaky Blinders, un lungmetraj ce va avea premiera pe 20 martie (adică în aproximativ o lună).