Poşta Română intenţionează să mai cumpere încă 3000 de cutii poştale digitale (momentan nici primele 3000 nu au fost amplasate)

/
/
26 sept. 22
/

Poşta Română trece printr-un amplu proces de digitalizare, doar că în comunicatele de presă totul se prezintă excelent, iar în realitate lucrurile merg anevoios, lent.

În februarie anul acesta aflam că Poşta Română intenţionează să amplaseze 3000 de cutii poştale digitale în oficiile poştale, iar la sfârşit de iulie eram informaţi că primele două astfel de cutii au fost puse în funcţiune în cadrul subunităților OP București 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu și în orașul Buftea (județul Ilfov), la oficiul poștal din localitate. De atunci şi până în prezent bănuiesc că au mai fost montate câteva zeci de unităţi (optimist vorbind), însă până la 3000 mai este cale lungă.

Chiar şi aşa se pare că Poşta Română mai vrea să cumpere încă 3000 de cutii poştale digitale, adică să ajungă la un total de 6000. Din aceste ultime 3000 de unităţi, 2000 vor fi amplasate în exteriorul oficiilor poştale şi restul de 1000 în interiorul acestora. Alături de aceste noi lockere se doreşte şi realizarea unei linii de sortare automată a coletelor în cadrul Centrului Regional de Tranzit București.

Prin acest decizii, Poşta Română îşi doreşte să recâştige cotă de piaţă şi să devină mai competitivă în lupta cu marii curieri.

Sursa: economica.net
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 2.04.26 (televizor OLED Samsung pe diagonală de peste 2 metri și evaluare 5/5, telefon mobil mid-range cu LED-uri customizabile pe spate și recenzii foarte bune, cel mai avansat espressor automat Philips cu peste 50 de băuturi preparate etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un robot de bucătărie avansat cu ecran tactil, 21 de programe automate, 10 trepte de viteză și evaluare 5 / 5 din 12 review-uri.

5 gadgets de la Kaufland (01.04 – 07.04.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Digi Mobil îşi îmbogăţeşte oferta de smartphone-uri cu 4 noi modele (aprilie 2026)

Digi Mobil, al doilea operator din România după numărul de clienţi pe telefonie mobilă, a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar la început de aprilie 2026 oferă spre achiziţie 4 noi modele.