Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, susţine că analiza achiziţiei Telekom de către Digi va fi una complicată, dar că decizia autorităţii va veni până la finalul anului

/
/
28 mai 24
/

Vestea anului în telecom este aceea că Digi a cumpărat Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote). Bine, nu este doar Digi, achiziţia va fi făcută de către societatea West Network Invest SRL a cărui acţionar majoritar este Digi, iar acţionar minoritar este Clever Media (compania din spatele posturilor de televiziune Prima TV).

Acum, înainte de a trece la subiectul acestui articol, vreau să clarific un lucru (am primit surprinzător de multe întrebări pe acest subiect şi chiar vreau să lămuresc problema). Aşa cum am spus de mai multe ori, Digi cumpără fostul Cosmote, adică partea de telefonie mobilă. Ce a cumpărat Orange în urmă cu ceva ani este fostul Romtelecom, adică partea de internet fix şi televiziune. Practic Telekom a fost vândut pe bucăţi, o parte a ajuns la Orange, iar cealaltă parte va ajunge la Digi (asta dacă se aprobă tranzacţia).

Revenind la subiect, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat celor de la hotnews.ro că analiza achiziţiei Telekom de către Digi va fi una complicată: „Din punct de vedere concurențial e mult mai complicat pentru că Digi România e un actor mare pe piață. Analiza acestei tranzacții va fi o operațiune prioritară și vom aloca resurse, dar nu e un caz simplu.”

Bogdan Chiriţoiu a mai transmis şi că pentru a demara analiza propriu-zisă se aşteaptă notificarea oficială din partea entităţilor implicate în tranzacţie, iar dacă totul va decurge normal, Consiliului Concurenţei va oferi un răspuns până la finalul acestui an.

În altă ordine de idei, mai toată lumea s-a întrebat ieri de ce a decis Digi să păstreze Telekom Romania Mobile Communications ca un operator de telecomunicaţii independent. Cu siguranţă sunt multe implicaţii, multe variante, însă una dintre ele este şi aceea că altfel nu ar fi avut şanse prea mari să primească aprobarea Consiliului Concurenţei. Comisia Europeană a semnalat la începutul acestui an că sunt prea puţini operatori telecom în anumite ţări şi a propus un minim de 4 operatori în fiecare ţară. În această direcţie a apărut “Carta Albă privind nevoile Europei în privinţa infrastructurii digitale”, un document ce vorbeşte despre o serie de acţiuni posibile pentru susţinerea şi dezvoltarea infrastructurii digitale a Uniunii Europene.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Telekom România anunţă în premieră aplicarea clauzei de indexare şi scumpeşte abonamentele cu 5%

Orange, Vodafone şi Telekom (mai nou tot Vodafone) au în contracte acea clauza de indexare anuală a preţurilor. Aceasta spune la modul general că tarifele pot fi indexate cu o frecvenţă anuală prin simpla notificare transmisă anterior aplicării indexării.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

DIGI devine acţionar majoritar al unei companii de infrastructură de fibră optică din Marea Britanie, pregătind astfel intrarea oficială în această ţară

Una dintre cele mai interesante ştiri ale acestei luni este cea legată de intrarea operatorului român DIGI pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie. Informaţia nu este nouă, am scris şi noi pe subiect la începutul acestei luni.