Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, susţine că un răspuns în tranzacţia Digi – Telekom ar putea fi dat în prima parte a anului viitor

/
/
20 oct. 24
/

Digi surprindea pe toată lumea în luna mai a acestui an, când, oarecum pe nepusă masă, anunţa achiziţia Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote).

La acel moment, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, afirma că dacă totul va decurge normal, autoritatea va oferi un răspuns până la finalul acestui an.

Ceva s-a întâmplat pe parcurs, lucrurile au evoluat mult mai anevoios, astfel că în acest sfârşit de săptămână acelaşi Bogdan Chiriţoiu a revenit şi a transmis că „Sperăm ca în prima parte a anului (viitor) să finalizăm analiza”. Prima parte a anului se poate traduce într-un interval de început de ianuarie până la final de iunie, astfel că este posibil să mai avem ceva de aşteptat până la primirea unui răspuns din partea Consiliului Concurenţei.

Bogdan Chiriţoiu a mai transmis şi că “Tranzacția Telekom are un impact puternic în piața de telecom, în condițiile în care compania este unul din cei patru jucători. Știm că Telekom vrea să plece cât mai repede din România, să urgenteze tranzacția.  În trecut, posibila vânzare Telekom a avut câteva respingeri pe securitate națională de la instituțiile statului, acum au notificat o nouă tranzacție, cu firma domnului Adrian Tomșa și Digi. Vom vedea cum se împart activele, antenele și spectrul…, Sunt încă multe necunoscute. Piața de telecom trebuie să fie competitivă, ieftină, dar suficient de atractivă pentru investiții pe 5G. Tranzacția Telekom are impact puternic asupra economiei”.

În acest moment cunoaştem foarte clar că Digi România SA va prelua de la la Telekom Romania Mobile Communications SA următoarele active:

  • spectrul;
  • întreaga reţea radio cu toate turnurile şi echipamentele;
  • contractele cu clienţii de tip pre-paid.

Restul activelor existente vor fi preluate de către Gheorghe Adrian Tomşa prin intermediul Clever Media, partener minoritar în entitatea juridică West Network Invest SR ce a achiziţionat 99.9% din capitalul social al Telekom Romania Mobile Communications.

Sursa: financialintelligence.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Operatorul român DIGI va intra în curând pe piaţa de telecomunicaţii din Marea Britanie

DIGI a organizat săptămâna aceasta DIGI Capital Markets Day 2026, un eveniment în cadrul căruia compania a oferit investitorilor, experților și analiștilor pieței de capital o perspectivă amplă asupra dinamicii operațiunilor, priorităților strategice pentru următorii ani și poziționării grupului pe toate piețele în care își desfășoară activitatea.

DIGI merge înainte, iar vânzarea către gigantul spaniol Telefónica nu este o opţiune

În toamna anului trecut a apărut o informaţie pe surse extrem de interesantă, una care spunea că spaniolii de la Telefónica vor să se extindă în Europa şi se gândesc să cumpere DIGI pentru 3.8 miliarde de euro (în acest preţ erau incluse datoriile de peste 1.8 miliarde de euro şi o primă de 20%…

Orange, Vodafone şi Telekom ar putea fi obligate în curând să se raporteze la cursul BNR în emiterea facturilor (ar putea dispărea astfel cursurile de schimb uriaşe din prezent)

În august 2025 am publicat un articol în care am explicat la ce curs de schimb valutar se raportează operatorii telecom din România atunci când emit facturile. Am aflat atunci că: