MWC 2016 este a 4-a ediție a târgului de tehnologie barcelonez la care sunt prezent spre a relata de la fața locului, a 3-a pentru gadget.ro (pe tag-urile MWC 2014 și MWC 2015 găsiți o sumă de materiale de tip hands-on).

Mobile World Congress este cel mai important eveniment pe segmentul telefonieI mobile, iar ca să vă faceți o idee: LG și Samsung au ales capitala Cataloniei ca în 2016 să prezinte noile vârfuri de gamă: LG G5 și duetul GALAXY S7 și GALAXY S7 Edge). Aici se adună mari jucători din industrie, dar și companiile B-list spre a arăta ce au pregătit sau ce ne așteaptă din partea lor pe anul în curs. Tot aici vine și presa tech din întreaga lume, relatează în timp real cu echipe dedicate.

Cred că orice site de tehnologie cu resurse cât de cât, trebuie a fi prezent la Barcelona în perioada 22 – 25 februarie spre a lua pulsul inovațiilor din domeniu. Apropo, Ford a ales #MWC16 spre a lansa noul Kuga, o să le vizitez standul și o să fac o galerie cât mai cuprinzătoare de imagini cu noul lor SUV.

În această după-amiază, o să fiu prezent la evenimentul Huawei, cel mai probabil pregătesc o tabletă cu Windows 10 și stylus sau cine știe, cu Android și stylus. Am trecut ieri prin dreptul locației în care urmează a avea loc evenimentul, iar un stylus era pus la loc de cinste cu mențiunea: The new style of business (mă gândesc la un rival pentru Microsoft Surface). O să revin cu hands-on de la fața locului, vor fi cu siguranță mai multe noutăți din partea chinezilor ce în 2015 au cunosut o evoluție puternică pe piața de telefoane mobile, ajungând pe locul 3 mondial și pe 2 național.

Mai pe seară, adică de la 20.00 – ora României, Samsung lansează S7 și S7 Edge, telefoanele pe care le dorește a deveni referință în nișa premium, pe 2016. Specificațiile în mare parte ca și la LG G5 ne sunt cunoscute, o să relatez impresiile de moment, iar prin martie 2016 mă aștept să avem lansarea în țara noastră și un review detaliat.

Care sunt electronicele ce mă ajută la MWC 2016?

ASUS Zenbook UX305 + mausul ASUS ROG Sica + Canon 600D cu obiectiv Canon EF de 50mm și f/1.8 STM, obiectiv Canon 18 – 55mm f/3.5 – 5.6 IS II + Canon Legria HF M506 + trepied Velbon + Huawei Nexus 6P cu 128 GB spațiu de stocare și iPhone 6S + baterii externe de la ASUS și Xiaomi de câte puțin peste 10.000 mAh fiecare în parte.

Da, știu. Pe partea de foto și video ne trebuie un upgrade rapid al echipamentului. Mi-am actualizat puțin 600D-ul printr-un grip ce ascunde 2 acumulatori și cu obiectivul de 50mm. Neapărat în 2016 o să facem un upgrade la camera video. Mai trebuiesc făcute mențiuni: Zenbook UX305, Nexus 6P și iPhone 6S sunt produse sosite la review, ce le iau cu mine la MWC (Zenbook-ul de la ASUS România, Nexus 6P de la Orange cu sim de date activat în roaming și iPhone 6S de la Telekom).

Revin cu noutăți, stați aproape de Gadget.ro. O supriză cu ghilimelele de rigoare, în Barcelona se pregătește o grevă generală la metrou între 22 – 24, exact când se desfășoară MWC-ul. O să fie crimă și pedeapsă până ajung la locația MWC16, mai ales că anul ăsta sigur că metroul funcționează am ales prin AirBNB să stau mai aproape de plajă. Ne descurcăm că de aia suntem băieți mari.

Categorii: opinie
Tag-uri: MWCMWC 2016

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.