Prima baterie electrică de capacitate mare / Power Station cu caracteristici rugged – OSCAL PowerMax 3600

/
/
8 ian. 24
/

OSCAL este un sub-brand al Blackview, companie din China cunoscută pentru smartphone-urile sale rugged cu caracteristici interesante (senzor FLIR, Night Mode, baterii de capacitate pantagruelică etc).

Am văzut că și la noi sunt din ce în ce mai multe baterii electrice de capacitate mare, așa-numitele PowerStation ce le poți lua cu tine în camping sau de ce nu, chiar să alimentezi electronicele din locuință în cazul în care nu funcționează energia electrică pe o perioadă mai lungă de timp. Unele vin și cu panouri solare în kit etc.

Astăzi discutăm despre OSCAL PowerMax 3600 ce este promovată drept primul Power Station cu veleități rugged.

httpvh://youtu.be/e2CacqwwcYw

Are diverse elemente din ABS (polimer termoplastic comun) și plastic, iar în comunicat se vorbește despre rezistență la căzăturile de la 0.8 metri înălțime. Picăturile de apă și praful nu afectează funcționarea bateriei electrice OSCAL. Temperatura de funcționare variază de la – 20 grade Celsius și până la 55 grade Celsius. O poți lua de la deșertul Sahara și până în ghețarii din Alaska.

🔺Noțiuni introductive pentru power station

Are 5 moduri de lumină pentru LED-urile încorporate și la nevoie transmite și semnale în codul Morse (mai rămâne să și cunoașteți codul Morse per se).

PowerStation-ul OSCAL iese în evidență prin faptul că are roți și mânere, astfel încât este ușor de transportat (precum un troller). Capacitatea sa de output este de 3600W și ar putea să alimenteze majoritatea dispozitivelor esențiale. Are 14 surse de încărcare cu energie electrică. Capacitatea sa de stocare ajunge până la 57.6 kWh. Celule sunt de tip LiFePO4 și au protecție printr-un BMS dedicat (Battery Management System). La nevoie se transformă și în UPS ad-hoc, iar timpul de răspuns este de 5 ms.

🔺Elementele rugged ale power station-ului OSCAL

Dacă rețeaua permite, OSCAL PAD PowerMax 3600 s-ar încărca în opinia producătorului de la 0 – 100% în…, 0.96 ore (57.6 minute) când este alimentată atât din panouri solare, cât și din rețeaua convențională. Asta dacă are posibilitatea să tragă la…, 3600W. Ideea este că power station-ul este conceput să fie alimentat din diverse surse. Strict prin AC se încarcă în 1.96 ore, de la stație EV idem (trage la maxi 2200W în ambele cazuri), de la baterii cu acid are nevoie de 15 ore (240W maxim), iar de la mașină în 30 de ore (12V / 10A = 120W maxim).

🔺Viteza de încărcare în funcție de sursa de alimentare

Controlul și informații sunt aduse pe un display LCD, iar cei interesați pot folosi și o aplicație dedicată pe smartphone.  Garanția este de 4 ani, iar suportul ar fi de tipul 24 / 7.

🔺Detalii legate de output și ce poate fi alimentat de către această baterie electrică

OSCAL PowerMax 3600 ajunge într-o campanie de crowdfunding pe IndieGogo din 10 ianuarie, iar prețul său este de 1799 dolari.

Mi se pare că un power station de genul este cel mai bun răspuns la întrebarea retorică a lui Cosmin de aici.

Acest articol este susținut de către Blackview. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Un robot umanoid a fost escortat de poliţia chineză, după ce a speriat (fără să vrea) o femeie în vârstă de 70 de ani

Numărul roboţilor umanoizi începe să crească în China, aşa că este normal să apară şi astfel de cazuri mai puţin obişnuite.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.