Primele imagini cu Samsung GALAXY Fold 2

/
/
19 dec. 19
/

Pentru Samsung primul smartphone pliabil a fost un eşec, iar acest lucru îl recunosc chiar ei prin schimbarea totală a modului de abordare a generaţiei următoare. Samsung GALAXY Fold 2 se află deja în perioada de testare, iar producătorul sud-coreean a ales de această dată o formă de pliere în stil clapetă, unul existent deja în piaţă prin Motorola RAZR.

Samsung GALAXY Fold 2 are parte de primele imagini tip hands-on, iar prin intermediul acestora observăm un telefon cu spate din sticlă ce integrează o cameră foto duală şi un mic ecran monocrom util pentru notificări, în timp ce în zona frontală avem un display pliabil la mijloc şi o cameră foto tip bulină. Marginilie ecranului sunt destul de generoase, însă cred că este oarecum normal deoarece mecanismul de pliere are nevoie de susţinere.

Nu aş putea spune că este un smartphone prea elegant, la prima vedere risc să spun că avem un fel de telefon pliabil de buget (zvonurile susţin că ar urma să coste sub 900 de dolari, foarte puţin pentru această nişă limitată). Nu ştiu nici cât de comod este în utilizare, iar la fiabilitate chiar nu aş vrea să mă gândesc.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.

Samsung Galaxy A57 – procesor Exynos 1680 realizat pe 4nm, până la 512 GB stocare şi certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf (avem şi preţurile din România)

Într-un articol anterior v-am prezentat modelul Samsung Galaxy A37, iar în cele ce urmează îl vom detalia puţin pe Samsung Galaxy A57, un smartphone mai potent şi mai „awesome”.